Marilena Marc, nascuta pe 26 octombrie 1965, este o profesoară, consilieră județeană și, mai mult decat atat, Inspectoarea Școlară Generală a județului Cluj.
STUDII ȘI FORMARE
Vocația doamnei Marc față de profesia de dascăl s-a remarcat încă din copilărie. Conform declarației sale, făcute pentru “StiriMed”(sursa), ea afirmă că atunci când se juca cu păpușile și cu copiii, mereu avea rolul de învățătoare. Acest fapt a servit ca și catalizator pentru cariera sa, propulsând-o astfel să-și continue studiile la Liceul Pedagogic și apoi la Facultatea de Filologie, secția de Româno-Franceză, din cadrul Universității București, unde și-a obținut licența în anul 1988.
În anii următori, și-a continuat formarea profesională obținând gradele didactice definitivat, gradul II și gradul I în cadrul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În anul 2007 și-a început masteratul în Managementul Educațional, pe care la terminat doi ani mai târziu, în anul 2009.
Marilena Marc a participat la numeroase sesiuni de formare în țară, pentru a-și dezvolta expertiza în domeniul educației. Aceasta a inclus ateliere, programe de formare în managementul educațional, conferințe și evenimente internaționale, contribuind astfel la îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților sale. La nivel internațional, profesoara Marilena Marc a participat la întâlniri transnaționale și la proiecte de schimb de experiență. Aceasta a fost implicată în proiecte Erasmus+, cum ar fi “Wholesome Living-Substance Abuse is Self-Abuse”, “Take out stereotyping out of your life” și “Connecting Seas”, unde a participat la activități de învățare, predare și formare. De asemenea, a participat la conferințe internaționale, cum ar fi “Governance, Intelligence and Security in the 21st Century”, și a fost prezentă la workshop-uri și evenimente în țări precum Italia, Slovenia, Turcia, Belgia și Lituania
EXPERIENTA PROFESIONALA
De-a lungul carierei sale, profesoara Marilena Marc a ocupat poziții diverse în domeniul educației, de la profesoară până la inspectoare școlară generală. A început ca profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială Beliș, județul Cluj, în anul 1988. Apoi, în perioada anilor 1991-1995, prof. Marilena Marc și-a continuat cariera în domeniul educației în numeroase școli gimnaziale din judetul Cluj, precum Şcoala Aghireș Fabrici, Şcoala nr. 29 și Şcoala nr. 24. În anul 1995, a început să predea la Liceul Teoretic “Bathory Istvan”, iar un an mai târziu la Liceul Teoretic “Octavian Goga”.
A devenit profesor titular în cadrul Liceului Teoretic “Lucian Blaga” din Cluj în anul 2002, iar în anul 2005 a devenit director în cadrul Liceului Teoretic “Avram Iancu”. Un an mai târziu, în 2006, a devenit inspector școlar adjunct al județului Cluj, o poziție pe care a menținut-o până în 2012. După aceea, pentru o perioadă de trei luni, a ocupat funcția de director adjunct în cadrul Palatului Copiilor din Cluj, iar imediat după, pe 1 Septembrie 2012, a devenit directoarea Colegiului Tehnic “Napoca”, poziție pe care a menținut-o până în anul 2020. În mijlocul pandemiei de Sars-CoV-2, a fost aleasă inspector general școlar al județului Cluj, începând cu data de 15 martie 2020, poziție pe care o deține și în prezent.
ACTIVITATE POLITICĂ
Pe lângă contribuția sa în domeniul educației, profesoara Marilena Marc s-a implicat și în viața politică locală, ocupând funcția de consilier județean din partea Partidului Național Liberal(PNL). Marilena Marc este membră a Comisiei de Sănătate și Asistență Socială și a Comisiei de Educație, Cultură și Sport a județului Cluj. Mai mult decât atât, este membră în Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului preuniversitar, în Corpul Național de Experți în Management Educațional, precum și în Corpul de Control al Ministrului Educației. Este de menționat faptul că prof. Marilena Marc este coordonatoare în cadrul programului „Teleșcoala” derulat la studioul regional TVR Cluj, în baza parteneriatului dintre Societatea Română de Televiziune și Ministerul Educației.
AVERE ȘI INTERESE
Potrivit declarației sale de avere, profesoara Marilena Marc deține o proprietate în localitatea Beliș, județul Cluj, dobândită în anul 2019. Tot în aceeași localitate deține și o casă de vacanță dobândită în anul 2009. De asemenea, mai deține un apartament în județul Cluj, dobândit în anul 2002. Mai mult decât atât, profesoara Marilena Marc deține două autoturisme fabricate în anul 2009, respectiv 2010. Venitul său obținut de la Inspectoratul Școlar al Județului Cluj se ridică la peste 93.000 RON, la care se adaugă venitul de peste 14.000 RON din partea Consiliului Județean Cluj și, nu în ultimul rând, venitul din partea Casei Corpului Didactic, unde ajunge la un venit anual de peste 2.000 RON. Cu alte cuvinte, veniturile anuale ale profesoarei Marilena Marc se ridică la suma de peste 107.000 RON.
DECLARAȚII PUBLICE ȘI CONTROVERSE
Marinela Marc, a început să administreze pagina de Facebook a IȘJ Cluj. Într-un incident de la sfarsitul anului 2022, ea a distribuit o postare care inițial provenea de la PNL Cluj și prezenta micutii colindători. Acest lucru a dus la o situație problematică, deoarece distribuirea de conținut politic în cadrul instituțiilor școlare poate încălca regulile care interzic implicarea politică în mediul educațional. Deputata Oana Murariu din partidul USR a semnalat acest incident, sugerând că Marinela Marc a încălcat regulile prin distribuirea postării politice. (sursa)
Un alt articol, din septembrie 2022, discută îngrijorări cu privire la numirea directorilor școlari în județul Cluj și expune o serie de situații care par să contravină legislației educaționale. Prima problemă identificată se referă la numirea directorilor fără respectarea prevederilor legale. Conform Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011, directorii trebuie să fie cadre didactice titularizate. Cu toate acestea, articolul indică cazuri în care directori au fost numiți înainte de a promova examenul de titularizare.
Un exemplu notabil este Antal Istvan, directorul unei școli din Izvoru Crișului, care a ocupat funcția de director timp de 18 ani înainte de a promova examenul de titularizare în 2022. Alina Oneț, directorul unei alte școli, este acuzată că încearcă să promoveze examenul de titularizare de mai bine de 7 ani, fără succes. Un alt caz controversat este al Ancuței Georgeta Perde, care ocupă simultan funcția de informatician și director adjunct, contrar legislației.
Articolul ridică și întrebări cu privire la veridicitatea afirmațiilor Inspectorului General al ISJ Cluj, Marinela Marc, care susține că toți directorii sunt titulari. În concluzie, articolul semnalează necesitatea reformelor în sistemul de învățământ pentru a asigura respectarea legii și transparența în numirea directorilor, în beneficiul educației și al elevilor.(sursa)

Hortea Denis-Mihai este bursier european în domeniul leadershipului în rândul tinerilor (GEYC), membru în Consiliul Director al Asociației Elevilor din Timiș și ocupă alte poziții de importanță în diverse organizații locale și naționale. Cu convingere, el afirmă că “România curată” reprezintă un obiectiv nobil, către care ar trebui să tindem cu hotărâre. Pentru a atinge acest scop subliniază faptul că dorința de schimbare ar trebui să provină din interiorul nostru, alimentată de dorința noastră de progres, pentru a ajunge o societate în continuă evoluție.