Analiză: legi dezbătute de deputați săptămâna aceasta în Parlament

Săptămâna aceasta, deputații din Comisia de Învățământ au dezbătut o serie de proiecte legislative.

Activitatea executivă la vârsta de pensionare

Primul proiect dezbătut de către deputați este Plx. 703/2022, propunere legislativă inițiată de 9 parlamentară din partea USR privind unele măsuri pentru continuarea activităţii pe funcţii de execuţie de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Inițiativa prevede interzicerea ocupării posturilor de conducere de către persoanele care au trecut de vârsta pensionării, un argument fiind evitarea stagnării, introducerea de personal nou drept un mecanism de a menține o instituție vie.

Proiectul a primit avize negative din partea Comisiei de învățământ, Comisiei pentru știință și tehnologie, Comisiei pentru politică externă, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Guvernul emițând un punct de vedere negativ.

Comisia pentru sănătate și familie și Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi au avizat favorabil proiectul.

Ziua Sustenabilității

PL-x nr. 691/2022 este al doilea proiect de pe ordinea de zi, fiind inițiat de PSD, PNL, USR, UDMR și din partea minorităților. Proiectul prevede declararea zilei de 27 octombrie drept Ziua Sustenabilității cu prilejul căreia se pot organiza activități culturale, sociale și educaționale prin care să fie promovate bune practici în domeniul sustenabilității și să se evidențieze importanța aplicării principiilor dezvoltării durabile. 

Mai mult, autoritățile locale și centrale pot acorda sprijin material, financiar și logistic entităților care doresc să organizeze evenimente și acțiuni publice dedicate sărbătoririi sustenabilității. Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării sustenabilității în toate domeniile care privesc viața oamenilor.

Consiliul Economic şi Social a dat proiectului un aviz nefavorabil, Consiliul Legsilativ avizându-l favorabil, alături de Comisia pentru învățământ și Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Utilizarea materialelor lemnoase pentru sezonul rece

PL-x nr. 707/2022 este al treilea proiect de lege ce prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.134/2022 privind unele măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce priveşte utilizarea materialelor lemnoase şi a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece.

Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social și Comisia pentru învățământ au avizat favorabil proiectul, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale avizându-l negativ.

Modificări privind Codul Fiscal

Pl-x nr. 714/2022 este al patrulea proiect de pe ordinea de zi, propunerea legislativă propunând-și modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul propune eliminarea taxelor plătite de către organismele statului la bugetul de stat, în vederea eficientizării activității instituțiilor publice, prin simplificarea și fluidizarea proceselor interne. Sunt propuse spre eliminare toate taxele pentru eliberarea certificatelor, autorizațiilor emise de către instituțiile publice, autoritățile locale, autoritățile teritoriale, autoritățile judiciare, regiile autonome, ai căror beneficiari sunt instituțiile publice, autoritățile locale, autoritățile teritoriale, autoritățile judiciare, regiile autonome și unitățile de învățământ din România. 

Proiectul contribui la procesul de debirocratizare și simplificare administrativă, în sensul reducerii eforturilor de procurare a documentelor în vederea obținerii serviciilor publice de către organismele statului.

Comisia pentru Învățământ a acordat proiectului un aviz negativ.

Reglementări pentru profesia de medic veterinar

PL-x nr. 686/2022, al cincilea proiect de pe ordinea de zi, propune modificarea şi completarea Legii nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar şi pentru abrogarea pct.35 din Anexa nr.1 a Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Inițiativa legislativă are ca scop, pe de o parte, stabilirea unui cadru legislativ adecvat, coerent și acoperitor în ceea ce privește organizarea profesiei de medic veterinar, precum și îmbunătățirea organizării și funcționării unităților medical-veterinare. 

Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social și Comisia pentru Învățământ au avizat proiectul favorabil, Comisia pentru muncă şi protecţie socială și Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale oferind ambele avize negative.

Modificarea Legii educației

Ultimul proiect de pe ordinea de zi, Pl-x nr. 688/2022, își propune modificarea Legii nr.1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale.

Inițiativa legislativă urmărește modificarea art. 262 din Legea nr. 1/2011, astfel încât profesorii din învățământul preuniversitar care au peste 25 de ani vechime și gradul didactic I și care au dreptul la reducerea normei didactice cu două ore săptămânal cu plata integrală a salariului șă poată fi remunerați pentru orele suplimentare efectuate și în situația efectuării normei reduse. De asemenea, inițiativa se adresează și profesorilor de instruire practică și maiștrilor-instructori, respectiv personalului didactic din învățământul special care au aceeași vechime în învățământ și, totodată, gradul I să aibă dreptul la reducerea cu două ore a normelor prevăzute de legislația în vigoare.

Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi și Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au avizat favorabil proiectul, Guvernul acordând un punct de vedere negativ. 

Analiză realizată de Oana Mircică, editorialist în cadrul Monitorului Educației 

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *