Află ce proiecte au votat senatorii din comisia de învățământ pe 13 decembrie!

La o zi după parcurgerea bugetului de stat pe anul 2023, senatorii au mai avut o ședință în care au discutat două proiecte legislative, precum și 

CONSUMUL DE TUTUN DE CĂTRE MINORI

Senatorii și deputații PSD, alături de un deputat UDTTMR, au inițiat L686/2022, propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. 

Reglementările aduse de inițiativă se referă la interzicerea și sancționarea consumului de tutun de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, mijloace de transport, autogări, gări și aeroporturi de stat și private, în unitățile de învățământ public sau privat, precum și pe o rază de 200m în jurul acestora. 

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, însă Consiliul Economic și Social a venit cu două puncte de vedere: reprezentanții părții patronale și reprezentanții părții sindicale au votat pentru avizarea favorabilă a proiectului de act normativ, dar reprezentanții asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ale societății civile au votat pentru avizarea nefavorabilă a proiectului.

Comisia pentru învățământ ar fi trebuit să vină cu un aviz până la data de 22 noiembrie 2022, termenul de adoptare tacită fiind 21 decembrie 2022. 

ACTIVITĂȚILE DE RECONSTITUIRE ISTORICĂ 

Al doilea proiect de pe ordinea de zi a senatorilor este L773/2022, propunere legislativă privind reglementarea activităților de reconstituire istorică inițiat de către AUR. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare desfășurarea activităților de reconstituire a unor evenimente istorice organizate de persoane fizice sau juridice, mai exact crearea unui cadru legal concret, o lege, pentru astfel de practici. 

Consiliul Legislativ a emis un aviz favorabil, însă Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru învăţământ, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări și Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital au acordat avize negative. În cazul Consiliului Economic și Social, reprezentanții părții sindicale au votat pentru avizarea favorabilă, iar reprezentanții părții patronale și reprezentanții părții asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ale societății civile au votat pentru avizarea nefavorabilă.

COMUNICĂRI

Ultimul punct de pe ordinea de zi a senatorilor din Comisia pentru învățământ îl reprezintă comunicarea Comisiei către Parlamentul European Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind progresele înregistrate în direcția realizării Spațiului european al educației.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *