vizual realizat de Damian Cozma
Informații personale
Novák Csaba-Zoltán este un senator român născut la data de 27 octombrie 1975 în localitatea Miercurea Nirajului din județul Mureș. El este specializat în istorie contemporană şi istorie recentă. Tematicile abordate de către el în cercetări sunt relaţia stat – minorităţile naţionale, politica faţă de tineret, relaţiile româno-maghiare și evenimentele din decembrie 1989.
Studii și experiență profesională
În anul 1996, Novák Csaba-Zoltán a absolvit Liceul Pedagogic „Benedek Elek” Odorheiu Secuiesc.
Între anii 1996-1998 a fost învățător la Şcoala generală Miercurea Nirajului.
Între anii 1998-2002, a urmat studiile de licență în cadrul Facultății de Istorie-Filosofie, secţia Istorie a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca.
Între anii 2002-2003, își ia masterul în „Istorie orală și istorie contemporană” tot în cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. În aceeași perioadă, ocupă postul de profesor în cadrul Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” Târgu Mureş.
Din anul 2004 face parte din Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu-Mureș ca cercetător.
Trei ani mai târziu, în anul 2006, începe studiile de doctorat.
În 2007 trece în învățământul universitar, devenind profesor cu plata la ora la Universitatea „Babeş-Bolyai” până în anul 2010.
În anul 2010, ajunge să ocupe funcția de lector universitar la Universitatea de Artă Târgu Mureș.
În anul 2011, în urma susținerii tezei de doctorat, devine doctor în istorie la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române cu lucrarea „Politica PCR faţă de minorităţile naţionale din România 1948-1975”.
Activitatea sa didactică se oprește în anul 2016, an în care activitatea parlamentară începe să fie desfășurată de domnul Novák Csaba-Zoltán.
Avere și interese
Din anul 2019 este deținătorul propriu al unui apartament de 68m² în Târgu-Mureș. În acest an, domnul senator Novák Csaba-Zoltán alături de profesoara universitară Bakk-Miklósi Kinga au o casă de locuit cu suprafața de 196m², obținut prin contract de vânzare-cumpărare.
Printre autoturismele pe care le are se numără Suzuki Samurai, fabricat în anul 2002, Chevrolet Aveo, fabricat în anul 2007 și Toyota Avensis, fabricat în 2015.
Un bun imobil pe care l-a înstrăinat pe 07.06.2021 este un apartament vândut lui Katai Csaba la valoarea de 21300 lei.
Conform declarației de avere, senatorul are un cont bancar curent la Banca Comercială Română, în valuta RON, deschis în anul 2017, având un sold de 27.900 lei. Tot la aceeași bancă, dar în anul 2021, acesta a deschis un cont bancar, în valuta EURO, având un sold de 17000 euro.
Novák Csaba-Zoltán are o datorie contractată în anul 2021 la creditorul Balint Attila, fiind scadent în anul 2022, în valoare de 19000 euro.
De la Senatul României primește 137256 lei ca venit anual încasat, iar de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș primește 83503 lei ca venit anual încasat.
Fiind considerată o activitate independentă, Novák Csaba-Zoltán a primit 270 euro de la Fundația KAB Cluj Napoca, sumă acumulată în urma drepturilor de autor. Din cedarea folosinței bunurilor (chiria apartamentelor) primește 5700 lei și 1570 euro. Copiii săi, Novak Hanna și Novak David primesc alocație pentru copii, bursă, în valoarea de 2035 lei fiecare, venit anual încasat.
În cadrul declarației de interese a parlamentarului UDMR putem identifica apartenența sa la două asociații. Este membru al asociației Borsos Tamas din Târgu Mureș care are ca scop principal sprijinul financiar sau prin alte modalităţi legale de cercetare, dezvoltare şi propagare a ştiinţei istorice. Este membru în consiliul de directori al Fundației Janovics Jenő. Prima televiziune din România care se adresează comunității maghiare este Erdély TV, fondată de Fundația Janovics Jenő.
Activitate politică
Se implică în 2016 în UDMR, fiind în perioada iunie-noiembrie consilier local în Municipiul Târgu-Mureș. Tot în același an devine membru al Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR. Activitatea parlamentară își face simțită prezența din legislatura 2016-2020, continuând în legislatura 2020-2024.
Activitate parlamentară
Printre inițiativele sale legislative regăsim reglementerea funcției de director de extensie. Așadar, prin L259/2022, susținută de UDMR, PNL, PSD și USR, se aduce modificări la Legea educației naționale prin introducerea unei noi funcții în cadrul învățământul universitar. Extensia universitară este o filială a unei universități care își desfășoară activitatea în alte orașe decât universitatea propriu-zisă.

Tîrziu Petre-Daniel este elev, are 18 ani și vine din Iași. Petre este implicat în multiple organizații, fiind un lider civic al generației sale.
În prezent este redactor în cadrul Consiliului Național al Elevilor, făcând parte și din proiectul Civic Influencers, realizat de către asociația Forum Apulum, având însă și experiență redactorială din cadrul asociației POV21, dar implicarea lui Petre în viața civică nu se oprește aici.