Informații personale
Laurențiu-Cristinel Țepeluș (n. 12 mai 1966, comuna Rușețu, județ Buzău, România) este un deputat român, ales în 2020 din partea PSD. Născut în 1966 în localitatea Rușețu, Laurențiu Țepeluș este fiul lui Emil Tepelus, fostul primar al comunei. Momentan, acesta își continuă cariera, fiind consilier juridic la Primăria Rușețu și consilier al primarului. El este căsătorit, soția sa activând tot ca profesoară la o școală generală din Buzău.
Studii și experiență profesională
În anul 1984 Țepeluș a terminat Liceul de filologie-istorie „Mihai Eminescu” din Buzău.
În anul 1989 a absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, unde își primește și definitivatul in învățământ.
În perioada 1990-1996 este profesor de ştiinţe socio–umane la Liceul „Mihai Eminescu” din Buzău.
Din 1996 și până în prezent continuă să fie profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”.
Din 2000 până în 2006 el este profesor asociat la Facultatea de Psihopedagogie din București, unde predă “Logică”, “Arte şi metodica educaţiei estetice”, “Filosofia educaţiei” şi “Etică şi deontologie profesională”. Tot în aceeași perioadă, parlamentarul este profesor formator/lector la CCD (Corpul Cadrului Didactic) Buzău şi Universitatea Transilvania Brașov
Din 2000 până în 2010 este profesor asociat al Academiei de Studii Economice București.
În perioada 2006-2007 devine inspector școlar în cadrul ISJ Buzău pentru disciplinele socio-umaniste și pentru învățământul special și special integrat.
În anul 2007 își primește diploma de master în domeniul de „Management public”, tot în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.
Pe 1 aprilie 2007 devine director adjunct al Colegiului Naţional „B.P.Hasdeu” Buzău, poziție în care va rămâne până la alegerile parlamentare din 2020.
În anul 2013 a fost expert pe termen scurt în diferite proiecte Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
În 2016, candidează pentru Senatul României, dar nu este ales. Tot atunci devine consilier local în Consiliul Local al Primăriei Municipiului Buzău, mandatul său fiind înnoit în 2020, imediat înainte de alegeri.
Avere și interese
Ca venituri, domnul Țepeluș primește doar indemnizația de deputat, adică 134.409 ron pe an (aproximativ 11200 lei/luna).
Deputatul a luat în 2020 suma de 220.000 cu titlu de împrumut, din care 130.000 de lei i-a dat sub titlul de contributie electorala PSD-ului. Momentan, deține două apartamente în orașul Buzău și o casă în comuna Rușețu.
În ceea ce privește declarația de interese, domnul Tepelus a fost membru al unei asociații denumite „Lumina 1879”, asociație fondată de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și membru PSD, în 2015. Această asociere nu mai apare în declarația de interese publicată pe 7 iunie 2022.
Activitate politică
În momentul actual, deputatul este vicepreședintele PSD Buzău, președintele fiind, desigur, buzoianul Marcel Ciolacu.
Fiind profesor timp de mai mult de 20 de ani, Țepeluș și-a făcut o reputație impresionantă în orașul Buzău și, implicit, în liceul unde a profesat, însă părerile sale politice și implicarea în manifestările organizate de PSD au fost criticate de elevii lui.
Într-o postare care a devenit faimoasă în 2018 în Buzău, o fostă elevă a profesorului a stârnit reacții diverse prin mesajul “În timp ce elevi ai Hasdeului erau în stradă nemulțumiți de corupție… dumneavoastră erați în strada apărându-i”. Postarea se referă desigur la mitingul PSD de pe 9 iunie 2018 din Piața Victoriei, împotriva „abuzurilor” din justiție acuzate de liderii social-democrați. În momentul respectiv, Țepeluș era consilier local din partea PSD.
Activitate parlamentară
Deputatul este secretarul Comisiei de Învățământ, fiind singura comisie din care face parte.
În legislatura actuală, acesta a făcut parte dintre inițiatorii a 51 de proiecte legislative. 5 dintre ele au parcurs procedura legală completă și au fost promulgate legi.
Printre cele mai importante inițiative legislative ale domnului Țepeluș se numără proiectul de lege privind acordarea unor „vouchere culturale” elevilor, cu scopul de a spori interesul tinerilor pentru cultură. Totodată, promovează proiectul privind introducerea unui mediator școlar specializat pe problemele minorităților naționale, în special ale elevilor de etnie romă.
Deputatul a ajuns în presa națională de mai multe ori, prin faptul că a semnat proiecte și moțiuni cu care partidul nu era de acord. În luna februarie a anului 2022, el și alți doi parlamentari PSD au votat pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Cei trei au încălcat decizia grupului PSD anunțată în urmă cu câteva zile de liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Pe 6 iunie 2022, a semnat o propunere legislativă PNL, care ar institui obligația directorilor unităţilor de învăţământ de a cunoaște limba română.
Controverse și declarații relevante
Într-un comunicat de presă din 25 februarie 2021, Laurențiu Țepeluș, în calitatea sa de secretar al Comisiei pentru Învățământ, critică sever activitatea Comisiei. Aparent, în cadrul unei ședințe comune prezidate de fostul ministru al Educaţiei, senatoarea Monica Anisie, parlamentarii PSD nu au avut decât 3 minute să își prezinte cele 44 de amendamente. El încheie prin a numi desfășurarea ședinței respective „o bătaie de joc la adresa educaţiei din România”.
Analiză realizată de Delia Corbu, editorialist în cadrul Monitorul Educației

Delia Miruna Corbu are 19 ani, vine din București și este studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității București.
„Am fost martora unor nedreptăți din sistemul de învățământ, niște erori umane, dar, însă, inacceptabile în situația actuală. Prin acest demers, caut să informez tinerii intr-un limbaj adecvat conștiințelor in formare pe care aceștia, desigur, inclusiv eu, le posedă.”