Informații personale
Luciana Antoci este Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Iași. Aceasta s-a născut la data de 5 iunie 1976.
Studii și experiență profesională
Luciana Antoci a absolvit în anul 1995 Liceul Național „Mihail Sadoveanu” Iași.
Între anii 1995-1999 a urmat cursurile de Licență la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, studiind ca discipline principale limba și literatura română – limba și literatura engleză. În 1999, în urma examenului de licență, Luciana Antoci a fost licențiată în Filologie.
Între anii 2007-2009 a urmat cursurile de Master – Literatură și hermeneutică literară (în regim de studii postuniversitare) la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, studiind ca discipline principale literatura română și literatura universală.
Din 2018 până în prezent, Luciana Antoci realizează la Școala Doctorală de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Proiectul de cercetare doctorală – Investigație asupra stilurilor și comportamentelor manageriale în context educațional contemporan. Profesionalizarea managerilor școlari din sistemul de educație românesc.
Între anii 1999-2000 a fost profesor de limba și literatura română la Școala Generală „Alexandru Vlahuță” Iași.
Între anii 2000-2003 a fost profesor de limba și literatura română la Grupul Școlar „Mihail Sturdza” Iași.
Din 2003, Luciana Antoci este profesor la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași.
Între 13 februarie 2017-22 octombrie 2020 a fost inspector școlar pentru Management instituțional și Educație permanentă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Între 22 octombrie 2020-27 aprilie 2021 ocupă funcția de Inspector Școlar General Adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Din 28 aprilie 2021 este Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Avere și interese
Conform declarației de avere completată în 13 iunie 2023, Luciana Antoci și soțul acesteia, Romulus Antoci, dețin din anul 2011, un apartament de 72 m² în municipiul Iași, dobândit prin vânzare-cumpărare. Luciana Antoci a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare un Renault Megane, fabricat în anul 2005 și un Volkswagen Passat, fabricat în anul 2013.
La Banca Transilvania sunt deschise două conturi în valuta euro. Unul dintre acestea a fost deschis în anul 2015 și are ca valoare la zi 25000 euro, iar celălalt a fost deschis în anul 2021 și are ca valoare la zi 27000 euro. Luciana Antoci are un credit în valoare de 51000 euro, contractat în anul 2011 la Banca Comercială Română, fiind scadent în anul 2031.
În categoria veniturilor din cadrul declarației de avere, observăm că Luciana Antoci a obținut în calitate de Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Iași venitul anual încasat de 91220 lei. A încasat mai multe sume din mai multe proiecte desfășurate la ISJ Iași:
Proiect Erasmus ID KA201 061366: 2430 lei;
Proiect Erasmus ID KA201 060345: 3162 lei;
Proiect Erasmus ID KA201 063254: 3486 lei;
Proiect Erasmus ID KA201 062503: 2430 lei;
Proiect Erasmus ID KA201 SCH 000005888: 2970 lei.
În cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași, Luciana Antoci este membru în Consiliul de Administrație, primind suma de 7740 lei ca venit anual încasat.
Soțul acesteia, Romulus Antoci a obținut pentru inspecție sanitar-veterinară de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași venitul anual încasat de 77833 lei.
Conform declarației de interese completată în 12 iunie 2023, Luciana Antoci este vicepreședinte la nivel național în cadrul Organizației Femeilor Liberale și membru în cadrul Biroului Politic Județean al Partidului Național Liberal Filiala Iași.
Procese
Luciana Antoci este reclamant, respectiv apelant în cadrul unui proces în materie de litigii de muncă, având ca obiect drepturile bănești, voucherele de vacanță ale cadrelor didactice. Procesul este inițiat de către Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași alături de mai mulți profesori.
Activitate didactică
La Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, unde este profesoară de limba și literatura română, doamna Luciana Antoci a activat în mai multe comisii și structuri. A fost membru în Corpul Național de Experți în Management Educațional, membru în Comisia de evaluare și asigurare a calității, membru în Consiliul de administrație al liceului. Aceasta a fost responsabilă pentru două comisii: Comisia metodică a profesorilor de Limba și literatura română și Comisia metodică a diriginților. Din 2010 până în prezent este metodist în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași. Din 2016 până în prezent activează ca mentor pentru practică pedagogică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași.
A fost membru în comisia Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare ”Ionel Teodoreanu”, având ca atribuții propunerea de subiecte și evaluarea. A fost membru în comisiile județene pentru Evaluarea națională și Bacalaureat. Având calitatea de membru în comisiile județene ale Olimpiadei de Limbă, Comunicare și Literatură română, a fost evaluator, propunător de subiecte și organizator.
A fost membru în grupul de lucru al Inspectoratului Școlar Județean Iași constituit în vederea elaborării subiectelor şi a baremelor de corectare şi notare pentru etapele locală şi județeană ale Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură română.
Activitate în Inspectoratul Școlar Județean Iași
În cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, Luciana Antoci a ocupat mai multe funcții: inspector școlar pentru Management instituțional și Educație permanentă, inspector școlar general adjunct și inspector școlar general. Fiecare funcție pe care aceasta a avut-o a cuprins un set de responsabilități și roluri.
În perioada în care a fost inspector școlar pentru Management instituțional și Educație permanentă, Luciana Antoci a avut mai multe atribuții, precum desfășurarea activității de îndrumare și control al demersului managerial și instructiv-educativ din cadrul unităților de învățământ din județul Iași, activității de coordonare, consiliere și mentorat în management educațional cu directorii unităților școlare, dar și calitatea de membru în Comisia de contestații în vederea reevaluării portofoliilor candidaților la Concursul de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național al Experților în Management Educațional, seria a IV-a, în anul 2019.
În perioada în care doamna Luciana Antoci a fost inspector școlar general adjunct, aceasta a fost președinte a mai multor comisii precum cea de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, cea de monitorizare a frecvenței, combaterea absenteismului și a abandonului școlar, de monitorizare, cea de recepție și distribuire a dispozitivelor electronice de tip tabletă pentru uz școlar cu acces la internet la nivelul zonei de utilizare necesare asigurării activităților didactice la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Iași, cea de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică a implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial.
În calitate de inspector școlar general, Luciana Antoci este președinte al Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Iași, președinte și membru a mai multor comisii privind învățământul și proiectele educative de la nivelul județului Iași. Totodată, este persoana nominalizată din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, în vederea selectării şi instruirii personalului din cadrul instituțiilor ce vor fi membri evaluatori în cadrul Proiectului „Sistem de management al calităţii pentru Ministerul Educaţiei Naţionale şi structuri subordonate – CAF”, cod SMIS 2014+: 116834, cod SIPOCA 397.
Activitate politică
Doamna Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Iași, Luciana Antoci, este membru al Partidului Național Liberal.
În conformitate cu informațiile făcute publice de către doamna Antoci, aceasta este președinte al Comisiei pentru educație PNL, filiala Iași. A participat la Conferința Comisiei Naționale pentru Educație PNL, desfășurată la Brașov în perioada 19-20 august 2022, în cadrul căreia a susținut propunerile grupurilor de lucru constituite la Iași pentru modificarea și completarea proiectului legislativ: dezvoltarea carierea didactice, reducerea decalajelor în educație dintre mediile de rezidență, introducerea Istoriei comunismului printre disciplinile de studiu obligatorii în ciclul liceal, reorganzarea instituțională pe fondul noii arhitecturi de sistem, asigurarea accesului la educație pentru toți elevii proveniți din medii vulnerabile.
Aceasta a fost prezentă la mai multe evenimente organizate de formațiunea politică menționată anterior, precum ședințele Biroului Politic Județean al PNL Iași sau activități ale Organizației Femeilor Liberale Iași.
Doamna Luciana Antoci ocupă funcția de vicepreședinte în cadrul Organizației Femeilor Liberale România pe domeniul Strategii politice.
Controverse și declarații publice importante
În 23 martie 2023, în municipiul Iași s-a desfășurat un protest de amploare al elevilor, profesorilor, părinților și al tuturor persoanelor interesate de situația Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu”. Instituția a fost închisă pe motiv seismic și elevii au fost mutați în alte școli din oraș. În timpul protestului, doamna Antoci a participat la o întâlnire în sediul primăriei. Conform Edupedu, aceasta a declarat ulterior că „Pentru moment, soluția pe care a înaintat-o Inspectoratul Școlar Județean Iași a fost adoptată prin hotărâre de consiliul de administrație al școlii. Până la finalul anului școlar rămâne valabilă. Cu alte cuvinte, începând de mâine (n. red. vineri, 24 martie), copiii se întorc la cursuri acolo unde au fost relocați (n. red. în clădirea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” Iași și la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași). Pe de altă parte însă, împreună cu domnul primar căutăm soluții pentru a organiza programul de toamnă. Luăm în calcul ca elevii de vârstă școlară mică să poată rămână în căminul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, într-o formulă adaptată, în condițiile în care pot fi făcute lucrări de transformare a sălilor de cazare în săli curs, după cum pentru elevii de liceu căutăm soluții în școlile, dacă se poate, din apropierea liceului, în așa fel încât toți să intre în program de după-amiază, tot într-o unitate de învățământ care este adaptată ca infrastructură la nevoile de desfășurare a procesului didactic. Părinții refuză varianta de a merge în clădirea liceului de Mecatronică pe care urmează ca Primăria să o amenajeze până în toamnă. Deci, cu alte cuvinte, asta e ceea ce refuză ei. (…) E nevoie de un sacrificiu asumat. Iar precedentul s-a creat. Avem modelul liceului Cantemir care a co-existat cu profesorii și elevii din „Vasile Alecsandri” timp de 2 ani școlari. Repet, un sacrificiu asumat, iar acum elevii de la „Cantemir” s-au întors într-o școală care arată foarte bine. Trebuie să înțelegem că nu există soluții alternative în acest moment. Trebuie să alegem, până la urmă, răul cel mai mic. Ori plecăm în program de dimineață în clădirea liceului Mecatronică, o clădire care va fi reamenajată, ori, dacă ne dorim să rămânem în zona Copou, va trebui să ne asumăm programul după-amiază, într-o altă unitate de învățământ”.
Conform BZI, la o conferință de presă organizată în 19 iunie 2023 de Consiliul Județean Iași cu privire la prezentarea proiectelor din domeniul educației, Luciana Antoci a declarat „Suntem astăzi în măsură să facem o radiografie a ceea ce reprezinta PNRR. În continuarea bunei colaborări cu CJ cu câte am derulat și activități de investiții, în linia acestei colaborări am mers mai departe și practic prin delegare a fost aplicat pentru programul de dotare pentru unitățile de învățământ în asa fel încât putem spune ca Iașul a reușit sa absoarbă sume importante. Prin CJ au aplicat 108 unități de învățământ 184 milioane. Pentru municipiul Iași sunt atrase 74 de milioane de lei. Vor veni în perioada următoare 177 de milioane și 701 mii lei doar pe componenta dotări, ceea ce înseamnă mobilier dar și ateliere de practică. La acest moment s-au cheltuit cam 25 la sută pe unitate din banii alocați. În afară de cele 2 linii de finanțare avem în desfășurare și alte componente din PNRR. Dotarea cu laboratoare inteligente cu o alocare la nivel național 117 milioane de euro”.

Tîrziu Petre-Daniel este elev, are 18 ani și vine din Iași. Petre este implicat în multiple organizații, fiind un lider civic al generației sale.
În prezent este redactor în cadrul Consiliului Național al Elevilor, făcând parte și din proiectul Civic Influencers, realizat de către asociația Forum Apulum, având însă și experiență redactorială din cadrul asociației POV21, dar implicarea lui Petre în viața civică nu se oprește aici.