Într-un articol anterior (Motivaţia liderilor) încercam să demonstrez că ceea ce-i împinge la acţiune pe numeroşi lideri este plictiseala. De curând, un prieten mi-a atras atenţia că înclinaţia spre plictiseală este cea de-a treia caracteristică enumerată în testul de depistare a psihopaţilor. Observaţia este foarte interesantă şi necesită unele lămuriri. De fapt voi încerca să răspund la două întrebări legitime: prima, dacă sunt psihopaţii nebuni, şi a doua, dacă psihopaţii ne conduc.
Dacă ne uităm în „Biblia psihiatrilor” DSM-IV R, nu vom găsi diagnosticul de psihopatie. Cel mai apropiat diagnostic de căutările noastre este cel de „tulburare de control al impulsurilor şi de ajustare (adaptare)”. Majoritatea manifestărilor acestei suferinţe mintale are consecinţe devastatoare asupra societăţii şi de aceea unii autori folosesc termenul colocvial de „sociopat” alternativ cu cel de „psihopat” când se referă la purtătorul acestei caracteristici. Motivul pentru care psihopatia nu este inclusă în manualele de boli psihice, constă în faptul că ea este o trăsătură de personalitate. Adică te naşti şi mori cu această trăsătură, spre deosebire de bolile psihice care vin şi trec (sau în cel mai rău caz, fluctuează). Deci bolile psihice au în ultimă instanţă un leac, pe când psihopatia nu are. De aceea psihopatia o veţi găsi în manualele psihologilor şi mai ales ale celor din domeniul judiciar, pentru că toţi ucigaşii în serie sunt psihopaţi. Există numeroase teste psihologice pentru depistarea psihopatiei, iar cel mai utilizat este testul PCL-R (Psychopathy Check List-Revised) al lui Robert Hare. Lista cuprinde 20 de caracteristici:
1. Volubilitate / farmec superficial
2. Supraevaluarea grandioasă a propriei valori
3. Înclinaţia spre plictiseală / nevoia permanentă de stimulente
4. Minţitul patologic
5. Şiret / manipulativ
6. Lipsa remuşcărilor sau a sentimentului de vină
7. Afecţiune superficială
8. Cruzime / lipsa empatiei
9. Stil de viaţă parazitar
10. Control slab al comportamentului
11. Comportament sexual promiscuu
12. Probleme de comportament încă din copilărie
13. Absenţa unor ţeluri realiste pe termen lung
14. Impulsivitate
15. Iresponsabilitate
16. Nu acceptă responsabilitatea pentru propriile acţiuni
17. Relaţii de cuplu frecvente şi de scurtă durată
18. Delincvenţă juvenilă
19. Revocarea eliberării condiţionate
20. Versatilitate criminală
Hare a făcut această listă lucrând cu criminali din închisorile canadiene. Pentru fiecare caracteristică din listă se acordă 0 (absent), 1 (slab prezent), sau 2 (prezent din plin) puncte. De la pragul de 30 de puncte în sus eşti psihopat cu acte, şi dacă eşti şi criminal, nu prea mai ai şanse să ieşi din puşcărie. Încarcerarea pe viaţă este justificată de faptul că mjoritatea copleşitoare a criminalilor psihopaţi, odată eliberaţi îşi reiau seria crimelor. Studiile de laborator făcute pe aceşti subiecţi au arătat că există o anomalie în creier care afectează modul de procesare a informaţiilor cu caracter emoţional. Între înţelesul lingvistic al cuvintelor şi conotaţiile lor emoţionale este o disociere aproape completă. Sistemul limbic din creier pur şi simplu nu se activează la semnalele trimise de nucleul amigdalian. Adică aceşti oameni nu resimt niciodată frica cu efectele ei inhibitoare şi restrictive. Esenţa psihopatiei este absenţa „frânei morale”. Psihopaţii sunt excitaţi de vederea violenţei şi pentru că morala nu-i reţine, sfârşesc prin a comite crime în serie.
Psihologii practicieni au observat imediat că multe dintre caracteristicile din această listă se întâlnesc, desigur mai diluate, la mulţi oameni care nu sunt criminali. Robert Hare a revenit ulterior cu un model de personalitate psihopatoidă format din 4 factori:
1. Factori interpersonali: 1, 2, 4 şi 5
2. Factori afectivi: 6, 7, 8 şi 16
3. Factori ce ţin de stilul de viaţă: 3, 9, 13, 14 şi 15
4. Factori anti-sociali: 10, 12, 18, 19 şi 20.
Comportamentul sexual (11 şi 17) a dispărut din acest model de personalitate. Testul astfel modificat şi cu pragul coborât la 26 de puncte, a început să fie aplicat pe populaţia generală. Rezultatul a fost că putem estima cu destulă precizie că până la 1% din populaţie are o personalitate psihopatoidă. Ei însă nu sunt distribuiţi uniform în societate. Caracteristicile enumerate îi fac să se îndrepte spre marile oraşe şi se pare că majoritate acced în pătura superioară a societăţii. Dacă criminalii în serie psihopaţi nenorocesc familii, psihopaţii din politică, corporaţii şi organizaţii religioase ruinează economia şi societăţi întregi.
Războaiele, injustiţia, exploatarea sunt cel puţin în parte provocate şi de prezenţa psihopaţilor la vârful societăţii. Se estimează că între 4 şi 5% din politicieni, şefi de corporaţii şi lideri religioşi au o personalitate psihopatoidă. Cum reuşesc însă aceşti oameni să ajungă în top? Datorită lăcomiei celor care-i propulsează la vârf cu ajutorul firmelor de recrutare şi de relaţii publice. Iată cum se re-brănduiesc trăsăturile psihopatoide în calităţi de lider:
Volubilitate / farmec superficial = carismatic
Supraevaluarea grandioasă a propriei valori = încredere în sine
Şiret / manipulativ = putere de influenţă
Maestru al înşelăciunii = persuasiv
Fabricarea de minciuni = gândire vizionară
Impulsivitate = capacitatea de a-şi asuma riscuri
Înclinaţia spre plictiseală / nevoia permanentă de stimulente = orientat spre acţiune/ pro-activ
Cruzime / lipsa empatiei = capacitatea de a lua decizii dificile
Aceste „calităţi” sunt mai frecvent întâlnite în unele meserii: preşedinte al consiliului de administraţie/director general, ziarist (TV, presă scrisă), agent de vânzări, avocat, ofiţer de poliţie, chirurg, funcţionar public, predicator. Din fericire sunt şi multe meserii în care aceste „calităţi” sunt un handicap şi în care nu veţi întâlni personalităţi psihopatoide: asistent social, asistent medical, psihoterapeut, meseriaş, profesor, medic, activist social, frizer/cosmetician, artist creator, contabil. Linia de demarcaţie nu este întotdeauna clară, dar cu bun simţ şi un pic de gândire oricine poate să identifice trăsăturile psihopatoide. Nenorocirea apare atunci când ne lăsăm judecata să fie înlocuită de propaganda mass-mediei. Joaca cu vorbele duce la orbire. În acest fel trăsăturile psihopatoide fundamentale se metamorfozează în calităţi de lider de succes. Cine plăteşte pentru „succesele” economice, politice, militare, manageriale sau spirituale ale liderilor psihopatoizi? Noi, cu toţii. Aceşti lideri nu trebuie iertaţi pentru că nu sunt bolnavi, ci pur şi simplu sunt răi. Fără leac!
Dr. Oană Sever Cristian
Psih. Melinda Boros
