Mihai Goțiu

Să nu-l deranjăm pe Mirel când îl execută pe Victor-Viorel

Deși el habar nu are, de domnul Mirel Palada mă leagă o ”prietenie” trainică. Asta de prin toamnă, de când, braț la braț cu Ionel Blănculescu (un ”prieten” mai vechi), a început să-l spele pe creier pe Victor Ponta, încercând (și reușind) să-l convingă că manifestanții pentru Roșia Montană  nu votează, așadar nu contează. Mai mult, chiar în primele săptămâni ale lunii septembrie, domnul Palada a pus pe masa premierului un așa-zis sondaj de opinie conform căruia 68% dintre respondenți și-ar dori promovarea proiectului minier de către autorități. Cât de reale sunt predicțiile și sondajele domnului Palada le va simți pe propria piele, în toamnă, Victor Ponta. La sfârșitul săptămânii trecute, în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri ale conferinței Cultura Rezistenței, de la FânFest, una dintre întrebările venite din public a fost ”la ce să ne așteptăm dacă Ponta iese președinte?”. Reacția sălii a fost instantanee de la râsete nervoase și ”oaaauu!” la fluierături. Nu se face, dar am răspuns, într-o primă fază, tot cu o întrebare: ”E cineva de aici care va vota cu Victor Ponta?”. Întrebarea a stârnit alte hohote de râs. Mi-e greu să spun (deși sunt doar vreo două opțiuni) cu cine vor vota cei prezenți la conferință, dar cu siguranță pot afirma că NU vor vota cu Ponta. În plus, dacă în primăvară mai erau unii care aveau dubii legate de prezența la vot, numărul lor a scăzut considerabil între timp. Pentru efectul mobilizator al lui Victor Ponta de a scoate lumea la vot (împotriva lui) nu pot decât să-i mulțumesc. Și de pe lista de mulțumiri nu-l pot exclude pe Mirel Palada, cel ale cărui sfaturi experte au fost însușite și urmate de Victor Ponta.

Recenta postare pe Facebook a purtătorului de cuvânt al Guvernului mi l-a făcut și mai simpatic. „Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali”, a scris domnul Palada. Cu o îndemânare absolut fascinantă, domnul Palada continuă executarea publică a șefului său. Generând un nou efect mobilizator, de această dată printre jurnaliști. Tâmpenia e maximă: nu doar că le oferă motive suplimentare ziariștilor obiectivi de a-și intensifica munca pentru a scăpa de ”execuția electrică”, ci îi mai și pune la stâlpul infamiei și pe ziariștii care susțin Guvernul (pentru că interpretarea per a contrario a celor scrise de domnul Palada duce la concluzia logică că aceștia nu sunt obiectivi – până la urmă aceștia sunt cei ”executați” de domnul Mirel).

Reacțiile nu au încetat să apară. Cătălin Tolontan (aici) și Alianța pentru o Românie Curată (aici) au solicitat demisia/demiterea purtătorului de cuvânt al Guvernului pentru afirmațiile făcute. Ar fi un gest de normalitate, care are însă șanse minime de a fi transpus în practică. Să nu demoralizăm însă. Domnul Mirel Palada este expert în sabotarea șefului său. Printre opozanții proiectului minier de la Roșia Montană nu prea au mai rămas mulți care să voteze cu Ponta (eu unul nu cunosc pe cineva). Nici printre ziariștii obiectivi nu cred să mai fi rămas cineva după episodul recent.

Domnule Palada, care e următoarea țintă? Simt că puteți mai mult decât atât în acțiunile de blocare ale accesului lui Victor Ponta spre Cotroceni.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *