Romania Curată

Uite cine refuza sa puna la dispozitie informatii de interes public! ARC ii pune la dispozitie lui MRU lista neagra a institutiilor statului care isi apara afacerile dubioase de ochii contribuabilului

In ultimul an, ARC a testat in mai multe randuri gradul de transparenta al institutiilor publice din Romania, la nivel central si local. Rezultatul este dezastruos. Mai bine de jumatate din aceste institutii nu dau curs solicitarilor facute in baza Legii 544/2001, nu isi actualizeaza site-urile si interpreteaza intr-o maniera abuziva obligatiile de transparentizare.

O situatie aparte se gaseste la Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, regie care a refuzat sa dea publicitatii achizitiile facute de regie, lista chiriasilor carora le-a expirat contractul de inchiriere si lista nominala a chiriasilor RAAPPS care au inregistrat restante mai mari de 14 saptamani la plata chiriei la data inregistrarii cererii.

ARC a actionat in judecata RA-APPS, avand castig in instanta, insa regia a refuzat in continuare sa ne puna la dispozitie informatiile solicitate.

Pentru a ajuta guvernul Ungureanu să facă proba bunei sale credinţe foarte repede, Romaniacurata.ro a spicuit din Carta Albă a Bunei Guvernări ce poate face Executivul imediat pentru a-şi arăta voinţa politică în domeniul bunei guvernări.

Prima masura propusa este aceea de a inchide imediat toate procesele intentate pentru refuzul guvernului de a pune la dispoziţie informaţii de interes public, conduse în forţă de părţile cele mai corupte ale organismului de stat, Hidroelectrica, RAAPPS, Loteria, etc şi să pună la dispoziţia publicului toate informaţiile cerute, sancţionînd sau destituind pe şefii acestor instituţii. Fiind printre cei care acţionează frecvent statul în judecată ca să îl obligăm să respecte legea punem astazi la dispoziţia Guvernului lista integrală a celor care îşi apără afacerile dubioase de ochii contribuabililor.

Romania curata va prezinta lista neagra a institutiilor publice, agentiilor si companiilor de stat care au mari probleme la capitolul transparenta.

Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat
Registrul Auto Roman
Loteria Nationala
Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor
Agentia Nationala a Medicamentului
Agentia Nationala de Transplant
Agentia Nationala pentru Locuinte
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
C.N. Imprimeria Nationala
Autoritatea Navala Romana
Inspectoratul de Stat in Constructii
Complexele energetice Craiova, Rovinari si Turceni
TAROM
Compania Nationala „Administratia Porturilor Dunarii Maritime” S.A. Galati
Compania Nationala „Administratia Porturilor Maritime Constanta” S.A.
Compania Nationala „Aeroporturi Bucuresti ” S.A.
Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale- Giurgiu
Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale Bucuresti
SC TRANSGAZ SA, HIDROELECTRICA, TRANSELECTRICA, ROMGAZ
RA Autoritatea Aeronautica Civila
RA Administratia Fluviala a Dunarii de Jos Galati
Institutul National de Cercetare Dezvolatre pentru Protectia Muncii “Alexandru Darabont”
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale
Agentia Domeniilor Statului
Agentia de Plati si Interventie in Agricultura
Administratia Nationala de Imbunatatiri Funciare
Electrica
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

16 thoughts on “Uite cine refuza sa puna la dispozitie informatii de interes public! ARC ii pune la dispozitie lui MRU lista neagra a institutiilor statului care isi apara afacerile dubioase de ochii contribuabilului

  1. sandel

    Si ce credeti ca o sa faca MRU. O sa puna mana pe telefon sa ii traga de urechi pe sefii aia de prin agentii? Nici vorba. Pai nu sunt pusi de el, ci de Coalitie. Numai UDMR are cam un sfert din conducatorii de prin institutii. Nimeni nu are curaj sa se atinga de ei.

    Reply
  2. hans hedrich

    puteti actualiza lista cu ADR Centru? Intentionez sa-i actionez in instanta in din cauza refuzului de a pune la dispozitie documentele unui proiect de restaurare a bisericilor fortificate sasesti (prin care se ccauzeaza daune serioase la unele dintre monumente), proiect in valoare de cca. 5 milioane de euro, ADR motivand refuzul cu o clauza de confidentialitate din contractele de finantare. pot pune la dispozitie corepondenta din ultimele 3-4 luni.

    hans hedrich
    sighisoara

    Reply
  3. DanBruma

    Poate ca ar trebui organizata o manifestatie in strada pe subiectul Transparentei :) Toate ONG-urile in strada. Pentru ca va dati seama ca e un non sens sa cereti transparenta fostului sef al spionilor, nu? A propos cine este actualul sef al SIE?

    Reply
  4. Victor Olaru

    Cinci intrebari:
    1.-Toate aceste autoritati, agentii”, regii, companii de stat, inspectorate, institute si probabil ca mai sunt si altele, sunt strict necesare?
    2.-Nu sunt prea multe?
    3.-O parte dintre ele, nu pot fi privatizate?
    4.-Exista ele si in tari cu o administratie informatizata, functionala, precum Danemarca, sau Germania?
    5.-Care este procentul de reducere a numarului functionarilor lor, in timpul restructurarilor efectuate in anul 2010?

    Reply
  5. Emil Stoica

    Ati uitat universitatile. Si acolo sunt achizitii publice uriase si salarii si comisioane uriase la sefi si senatori etc. Luati-le numai pe astea mari si veti vedea ce netransparente sunt. Pe langa ca sunt pline de rubedenii si achizitiile, licitatiile etc. le castiga tot prietenii si-si impart banii intre ei.

    Reply
  6. Puica

    Cu ANRP am probleme nerezolvate de peste 5 ani.Aici sunt lucrurile mult mai complicate,pt ca tentaculele caracatitei se intind pana in adm. locale.
    La lista as propune sa adaugati si CEZ vanzare,ne exaspereaza cu lipsa de transparenta.

    Reply
  7. arpad

    Pe lista mai sus prezentata de dvs.va rugam sa treceti si Primaria com.Tarlungeni din jud. Brasov,dar si Camera de Conturi din Bv.care refuza de ani de zile de a pune la dispozitie rezultatele constatate in urma mai multor verificari facute in 2010 si 2011,in ajunul Craciunului. Eu personal am 5 Hotariri judecatoresti definitive[inca din 2004],la care nici acum nu am primit raspuns.Un alt cetatean din com.Tarlungeni,are mai multe procese castigate cu primaria T.cu despagubire retroactiv care a ajuns la aprox.3 miliarde lei vechi,care in mod legal trebuie sa intre in bugetul Statului si cu care bani se poate repara digul daramat de pe malurile paraului Zizin care ne va inunda curand.Primarul refuza in continuare sa-si retina din venitul propriu aceste sume de bani. Va rugam sa monitorizati si sa cereti primariei T.lista cu cererile depuse conf.L.544/2001,si araspunsurile date sau nu.

    Reply
  8. Bogdan, Catalin

    Tribunalul Bucuresti. raspunde total aleatoriu la cererile de informatii depuse de mine in calitate de cercetator interesat de cauzele cu minori. Daca majoritatea celorlalte instante accepta sa imi puna la dispozitii copii dupa sentintele pe care le consider interesante (anonimizate de dansii sau cu obligatia sa le anonimizez eu) TB a refuzat acest lucru in majoritatea cauzelor in contradictie cu legea 544/2001 art. 11. Pot sa va trimit probe in acest sens (cu raspunsuri pozitive primite de la multe alte institutii si raspunsuri negative primite de la TB). Cu deosebita consideratie.
    Catalin Bogdan

    Reply
  9. OvidiuR

    Am cerut primariei din comuna Floresti, judetul Cluj, comunicarea raportului de activitate pe anul 2010. Nu am primit nici un raspuns, desi termenul legal a trecut demult.

    Reply
  10. Andrew Adam

    Primaria Buzau, CLM Buzau si societsatile cu capital majoritar de stat aflate in subordinea CLM Buzau – RAM Buzau, Compania de apa, Prestcom-serv, Trans-bus, Urbis-serv Piete-Targuri-Oboare. Multe nu au pagina de internet, nu ofera informatii de interes public, ofera raspunsuri ambigue. De vina este primarul Ctin. Boscodeala care si-a atras pe langa el numai mafioti care au jefuit aceasta comunitate.

    Reply
  11. Claudiu

    Am cerut printr-un email Ministerului de Interne,respectiv,JANDARMERIEI ROMANE,adresa postala a SECTIEI de JANDARMERIEI Podu-Turcului,jud:Bacau si am primit un raspuns cu o adresa falsa,am revenit dar nu am mai primit nici un raspuns.

    Reply
  12. MVasile

    Este necesar sa ne indreptam atentia si asupra activitatii consilierilor juridici si avocatilor care, desi prin statutul lor de functionare au obligatia de a apara interesele angajatorului doar în conformirtate cu Constitutia si legile tarii, acestia abuzeaza de o legislatie ambigua si, prin nenumarate tertipuri, treneaza desfasurarea proceselor in sprijinul functionarilor abuzivi.
    Deci functionarii abuzivi sunt aparati de consilierii juridici si avocatii angajati de institutiile publice, desi acestia sunt platiti din impozitele noastre !
    Too bad.

    Reply
  13. Precizari Romania Curata

    In urma aparitiei acestui articol, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) (institutie cu care Romania curata a avut un proces deschis pentru solicitarea unor informatii de interes public), a trimis o precizare din care consemnam: “Este posibil ca în cazul anumitor solicitări instituţia să nu fi dat dovadă de o transparenţă totală, situaţie motivată temeinic, cu argumente juridice. Astfel, din verificările efectuate a rezultat că a existat o singură solicitare intens disputată de ambele părţi referitoare la transmiterea de informaţii şi documente privind Contractul de privatizare încheiat pentru S.C. Automobile Craiova S.A. între AVAS şi Ford Motors Company. Situaţia menţionată mai sus a fost una aparte, fiind generată de prevederile acestui Contract de privatizare precum şi de obligaţiile pe care AVAS şi le-a asumat în relaţia cu Ford Motors Company, documentele solicitate, respectiv Dosarul de prezentare al societăţii, nefiind considerat un document care să facă obiectul Listei documentelor de interes public aprobată la nivelul AVAS în conformitate cu Legea 544/2001. În această speţă, ca o excepţie obiectiv regretabilă, Autoritatea nu a putut da curs cererii imediat, fără existenţa unei dispoziţii legale explicite. Prin sentinţa civilă irevocabilă din 26.04.2010 s-au creeat argumentele juridice necesare pentru ca Autoritatea să poată răspunde pozitiv solicitării SAR. În prezent, situaţia mentionată mai sus a fost reglementată, AVAS punând la dispoziţia SAR toate documentele solicitate. Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că nu a fost vorba de un refuz discreţionar de a pune la dispoziţie datele solicitate ci, mai degrabă, de lipsa cadrului legal care să permită acest lucru, sentinţa judecătorească fiind cea care a acoperit acest gol”.

    Facem si precizarea ca C.N. Imprimeria Nationala a aparut in mod eronat pe aceasta lista, institutia figurand pe lista celor care nu au raspuns la intrebarile transmise potrivit Legii 544/2001 din cauza unei adrese de email a unui departament al Imprimeriei care nu a retransmis solicitarea catre departamentul de relatii publice. Indata dupa corectare, Imprimeria Nationala a raspuns in termenul legal.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *