Elevii din școlile private ar putea beneficia de burse de merit plătite de stat. Află ce alte propuneri discută senatorii mâine

Mâine, 27 septembrie, senatorii din Comisia pentru învățământ se întrunesc în cadrul unei ședințe săptămânale pentru a dezbate mai multe inițiative, amendamente la Legea educației naționale nr. 1/2011. Printre altele, se vor discuta două propuneri privind acordarea burselor pentru elevii care fac cursuri în școlile private și o alta care ar obliga primăriile să acorde bursele elevilor la timp.

I

BURSE PENTRU ELEVII DIN ȘCOLILE PRIVATE – PROIECT NESUSȚINUT DE GUVERN

Primul punct de pe ordinea de zi a Comisiei pentru învățământ este o Propunere legislativă inițiată de 29 de parlamentari PSD, precum și alți 8 parlamentari de la USR, UDMR și minorități, ce dorește modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

În prezent, conform legislației în vigoare, doar elevii din învățământul preuniversitar de stat pot beneficia lunar de burse de performanță și de burse de merit. Astfel, ceea ce se dorește prin această propunere este oferirea dreptului de a beneficia de burse de performanță și de merit elevilor înscriși în sistemul educațional particular.

În prezent, propunerea a trecut de Camera Deputaților, primind aviz favorabil din partea Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, Consiliului Legislativ și a Consiliului Economic și Social, iar acum se află în Senat pentru dezbatere.

Guvernul a emis un punct de vedere prin care nu susține adoptarea inițiativei legislative pe considerentul că modificarea prevăzută a fost deja efectuată în cadrul Ordonanței de urgență nr. 69/2022 (despre care se poate citi mai mult aici – punctul șase). Așadar, Propunerea legislativă este considerată a fi redundantă, deoarece nu aduce schimbări situației deja existente. Totuși, în Ordonanța de urgență se vorbește doar despre bursele de performanță, nu și despre cele de merit.

ELEVII ȘI STUDENȚII VOR PRIMI BURSELE LUNAR LA TERMEN

Al doilea punct de pe ordinea de zi este o Propunere legislativă inițiată de parlamentarii PNL Monica Anisie (președinta Comisiei pentru învățământ din Senat) și Sebastian-Ioan Burduja (actualmente ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării), alături de alți 14 parlamentari PNL, PSD, UDMR și USR.

Se dorește instituirea unui termen de plată a burselor școlare pentru elevi și studenți. Pentru învățământul preuniversitar plata s-ar efectua lunar, în avans, până pe data de 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă. Pentru bursele din învățământul universitar, plata s-ar efectua lunar, în avans, până pe data de 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă, iar în prima lună a anului universitar, până pe data de 14 a lunii, pentru a stimula studenții.

Propunerea a trecut de Camera Deputaților, primind aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, a Consiliului Economic și Social și a mai multor comisii. Totuși, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital au avizat negativ propunerea.

În prezent, este dezbătută în Senat, cameră decizională. Guvernul nu a transmis un punct de vedere.

BURSE PENTRU ELEVII DIN ȘCOLILE PRIVATE – DOAR PENTRU CEI CARE AU NEVOIE

Al treilea punct de pe ordinea de zi este o Propunere legislativă inițiată de 22 de parlamentari PNL și un parlamentar din grupul minorităților.

Se dorește asemenea primului punct de pe ordinea de zi, garantarea elevilor din învățământul privat accesul la burse de studiu și ajutor social. Diferența este că în cazul acesta doar elevii care urmează gratuit cursurile în învățământul privat pot beneficia de burse, cei care plătesc nefiind considerați în nevoie de ajutor financiar. De asemenea, este clarificată autoritatea responsabilă de decontarea cheltuielilor pentru burse, aceasta fiind Ministerul Educației.

Propunerea a trecut de Camera Deputaților și a obținut aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, Comisiei pentru drepturile omului și a Comisiei pentru tineret și sport.

Consiliul Economic și Social a avizat negativ propunerea pe următoarele considerente:

  • Această propunere se află în contradicție cu o alta din circuitul parlamentar, mai exact cea de la primul punct.
  • Privarea elevilor cu rezultate școlare deosebite, indiferent de starea lor financiară, de burse școlare este inechitabilă.

În prezent, propunerea se află în Senat, cameră decizională.

PROFESORII AR PUTEA BENEFICIA DE CONCEDII DE ODIHNĂ ÎN ORICE MOMENT AL ANULUI

Al patrulea punct de pe ordinea de zi este o Propunere legislativă susținută de 38 de parlamentari din PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților.

Se dorește posibilitatea cadrelor didactice de a beneficia de concediu de odihnă pe tot parcursul anului calendaristic. În prezent, profesorii pot beneficia de concedii plătite doar în perioada vacanțelor școlare. Așadar, prin noua propunere se oferă posibilitatea oferirii de zile libere pe tot parcursul anului, cu condiția ca profesorul să aibă un substituitor.

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil propunerea. Pe de altă parte, Guvernul și Consiliul Legislativ au oferit aviz negativ.

Momentan proiectul se află în Senat, cameră decizională.

CREȘTE NUMĂRUL ȘCOLILOR CE VOR BENEFICIA DE O MASĂ CALDĂ

Al cincilea punct de pe ordinea de zi este un proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență 124/2022, prin care se dorește creșterea numărului de școli care fac parte din Programul pilot de oferire a unei mese calde, de la 300 la 350. (se poate citi mai multe despre programul „Masă caldă în școli” aici – punctul unu)

Proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ și se află în Senat, prima cameră sesizată. Camera Deputaților este cea decizională

NOI MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN TRANSPORTUL RUTIER PENTRU ELEVI

Al șaselea punct de pe ordinea de zi este o Propunere legislativă cu privire la transporturile rutiere. Se dorește sporirea siguranței elevilor ce folosesc diferite forme de transport prin impunerea unor norme de siguranță, precum o mai bună semnalizare a drumurilor. Proiectul a fost inițiat de 22 parlamentari de la USR, 3 de la PSD și unul de la PNL. Guvernul nu a transmis un punct de vedere.

Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil propunerea care în prezent se află în Senat, primă cameră sesizată.

Analiză realizată de Eduard Lupșescu în cadrul proiectului Monitorul Educației

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *