Află cine este Dumitru Tudosoiu, inspectorul școlar general din Argeș!

Informații personale

Dumitru Tudosoiu s-a născut la data de 20 decembrie 1975 și este unul dintre cei mai activi inspectori școlari județeni din spațiul public. Acesta a avut o activitate îndelungată în cadrul instituțiilor publice precum Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești.

Studii

Între anii 1995-1999 a urmat studiile universitare de licență la specializarea Educația fizică și sport în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea din Pitești.

Între anii 2002-2004 a urmat studiile postuniversitare de masterat la specializarea Educația fizică și sport competițional în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea din Pitești.

Între anii 2014-2016 a urmat studiile postuniversitare de masterat la specializarea Managementul economic al unităților școlare în cadrul Facultății de Management Marketing în Afaceri Economice, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Pitești.

Din anul 2018 urmează studiile doctorale la specializarea Educație fizică și sport în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea din Pitești.

Experiență profesională

Din septembrie 2002 este profesor cu grad didactic I la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” Pitești.

Între februarie 2004-octombrie 2015 a fost președinte al Asociației Sportive Brătianu.

Între mai 2014-august 2020 a fost președinte al consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Între aprilie 2015-decembrie 2015 a fost manager al proiectului POSDRU/175/2.1/S/149791 „De la liceu la viața activă”.

Între aprilie 2018-august 2020 a fost manager de proiecte: Proiectul POCU/74/6/18/106406, „Creșterea calității procesului educațional prin implementarea de măsuri integrate” și Proiectul POCU/74/6/18/106957, ,,Re-Activ – Reducerea abandonului școlar printr-un set de activități educaționale adaptate”.

Între iunie 2012-mai 2014 a fost inspector școlar adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Între mai 2014-august 2020 a fost inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Din noiembrie 2008 este consilier local în Consiliul Local Pitești.

Între septembrie-noiembrie 2020 a fost viceprimar la Primăria Municipiului Pitești.

Din mai 2022 este inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Avere și interese

Conform declarației de avere completată în 7 iulie 2022, soția sa, Nicoleta Tudosoiu are un teren intravilan din 2007, având suprafața de 722 m², dobândit prin contract de vânzare cumpărare, în localitatea Ștefănești, județul Argeș. Domnul Dumitru Tudosoiu, alături de soția sa are un teren intravilan din 2019, având suprafața de 1554 m², dobândit prin contract de vânzare cumpărare, în localitatea Pitești, județul Argeș. Tot în anul 2019, soții Tudosoiu dobândesc o casă prin contract de vânzare cumpărare cu o suprafață de 240 m², fiind situată în localitatea Pitești, județul Argeș.

Dumitru Tudosoiu are un autoturism, marca Mercedes, fabricat în anul 2019 și dobândit prin contract de vânzare cumpărare.

Dumitru Tudosoiu are mai multe credite la mai multe bănci. În anul 2007 a contractat un credit la OTP Bank Pitești în valoare de 84500 franci elvețieni, la care este scadent în anul 2027. În 2016 a contractat un credit la ING Bank Pitești în valoare de 20000 euro, la care este scadent în anul 2025. În anul 2020 a contractat două credite la BRD Pitești în valoare de 86500 lei, respectiv 15000 lei, la care este scadent în anii 2023 și 2024.

În calitate de profesor la Colegiul Național Ion C. Brătianu din Pitești, Dumitru Tudosoiu primește ca venit anual încasat 59751 lei.

În calitate de consilier local al municipiului Pitești, Dumitru Tudosoiu primește 12592 lei ca venit anual încasat.

În calitate de manager de proiect la Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Dumitru Tudosoiu primește 3761 lei ca venit anual încasat.

Soția sa, Nicoleta Tudosoiu primește salariul de la Sodexo în valoare de 105153 lei ca venit anual încasat.

Copiii acestora, Robert Tudosoiu și Carolina Ioana Tudosoiu primesc alocația de stat în valoare de 2568 lei ca venit anual încasat.

Conform declarației de interese, Dumitru Tudosoiu este membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Argeșului și Muscelului și consilier local în municipiul Pitești. Acesta ocupă funcția de secretar executiv în cadrul organizației Pitești a Partidului Social Democrat.

Activitate politică

Dumitru Tudosoiu este membru al Partidului Social Democrat. Conform declarației de interese, acesta ocupă funcția de secretar executiv în cadrul organizației Pitești a Partidului Social Democrat. Din noiembrie 2008 este consilier local în Consiliul Local Pitești. Între septembrie-noiembrie 2020 a fost viceprimar al municipiului Pitești. De asemenea, ocupă funcția de vicepreședinte în cadrul organizației Partidul Social Democrat Argeș.

Controverse și declarații publice importante

În 20 aprilie 2018, o fetiță de 3 ani a fost pusă să facă tumbe de către profesoara de gimnastică, Nicoleta Andrei, pe ciment, în fața doamnei prim-ministru, Viorica Dăncilă la Simfonia Lalelelor, eveniment organizat anul de primărie în parteneriat cu inspectoratul școlar județean. Acest moment a adus destul de multe controverse în spațiul public, formându-se mai multe opinii precum că evenimentul este politizat și se aseamănă manifestațiilor comuniste, dar și faptul că este un eveniment care susține valorile naționale și copiii nu ar trebui politizați. Așadar au fost realizate petiții de către cetățeni în atenția Poliției Argeș, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și Inspectoratului Școlar Județean Argeș. Jurnaliștii Recorder au fost prezenți la eveniment, realizând un reportaj care surprinde atitudinea profesoarei, discursurile politicienilor și părerile participanților la eveniment. Domnul inspector școlar general, Dumitru Tudosoiu a reacționat la situație, însă nu a putut lua vreo decizie, deoarece nu intra în atribuțiile funcției sau ale instituției pe care o conducea. Conform Digi 24, inspectorul școlar general ar fi declarat „Dacă aș avea o pârghie, cred că ar fi cumva cercetată disciplinar” și că anul 2018 a fost primul an în care a primit sesizări cu privire la eveniment, despre care acesta crede că presa l-a politizat. De asemenea, acesta a afirmat despre copilul lui că „a participat, nu anul acesta, pentru că a fost ușor răcit, ci anul trecut, fiind clasă pregătitoare, și acum 2 ani, fiind grupa mare de grădiniță. Copilul meu a participat și eu m-am simțit tare mândru sa îl văd că are flori în mână și că este frumos îmbrăcat”. Pentru ePitești Dumitru Tudosoiu a declarat „Tot ce a făcut doamna antrenor a fost strict gândirea dumneaei (…) Strict profesional, doamna a greșit că nu ne-a cerut o saltea, 2 sau 3 pentru ca fetița să își desfășoară activitatea în siguranță. Exercițiul respectiv nu se făcea efectiv pe ciment.”.

În luna mai 2022, Dumitru Tudosoiu a fost intervievat de către jurnaliștii Ancheta Online după revenirea pe funcția de inspector școlar general. La întrebarea „Din punct de vedere politic ce ați înțeles din vremelnicia acestor funcții de la nivel instituțional?”, Dumitru Tudosoiu a afirmat următoarele: „Pot să spun, cu toată asumarea, că în cei 6 ani, cât am ocupat funcția de inspector general, am încercat să țin cât se poate de departe politicul de școală și, în mare măsură, cred că am și reușit. Am căutat oameni buni și serioși și nu i-am condiționat niciodată – și subliniez acest «niciodată»- de apartanența la un partid, de plata unei cotizații sau alte chestiuni din astea care s-au practicat înainte sau la care se așteptau unii sau alții: că dacă ești din același partid cu șeful instituției, gata, primești o funcție! Nu am ținut cont de asta și mi-am atras mulți dușmani chiar în rândurile colegilor, dar mi-am asumat această chestiune și cred că am procedat corect. Din păcate, imediat ce s-a predat mandatul meu, am văzut – așa, de pe margine – cum unii dintre cei cu care am lucrat, pe care i-am susținut în funcțiile de director, persoane cărora nu le-am cerut absolut niciodată să devină membri ai partidului din care eu fac parte, s-au înrolat instant în politică. M-au dezgustat! Mi-am dat seama că am avut eu prea multe așteptări de la ei și am fost dezamăgit, dar am avut timp să reflectez și asupra oamenilor pe care îi vedeam într-un fel și au procedat, în mod surprinzător, altfel. Repet, și am dovedit-o, că un carnet de partid, de la orice partid, nu aduce funcția. Așa am gândit-o și așa o gândesc în continuare. Cartea lor de vizită trebuie să fie seriozitatea și profesionalismul, nu carnetul de partid.”.

La începutul anului școlar 2022-2023, domnul inspector școlar general, Dumitru Tudosoiu a declarat pentru Adevărul„Fondul clasei e cea mai nenorocită practică din învățământ. Nu este deloc normal ca unii profesori să le ceară părinților elevilor bani pentru schimbarea draperiilor ori a perdelelor dintr-o clasă. Din păcate, în cazul fondului clasei, natura umană bate cumva și legea. Fiecare profesor dintr-o unitate de învățământ trebuie să înțeleagă ce are și ce nu are voie să facă. E ilegal ca un director de școală să le spună părinților să dea bani. Din păcate, atât timp cât părinții nu au atitudine în școli legat de practica ilegală a fondului clasei, nu putem rezolva această problemă”.

În urma evenimentului nefericit în care un elev din București și-a atacat cu cuțitul profesoara, Dumitru Tudosoiu a scris pe Facebook „Mult mediatizat și dezbătut, dar și generator de reacții diverse și de polarizare în spațiul public – cazul profesoarei de la un liceu din București care a fost rănită cu cuțitul de către un elev de clasa a X a, în timpul unei ore.

Rețin din acest incident faptul că un copil a pus un cuțit la gâtul unui profesor, în școală, în timpul orelor.

Repet, în timpul unei ore – când o profesoară a intrat în clasă să țină un curs, nu să îi fie pusă viața în pericol.

Repet, un copil a pus un cuțit la gâtul unui cadru didactic – un cuțit, un copil, un cadru didactic.

Cum s-a ajuns la așa ceva?

Vor fi concluziile anchetei poliției și contează cauzele pentru a afla ce se întâmplă în mintea unor adolescenți, a unor copii, atunci când se ajunge la astfel de gesturi.

Mai departe este lupta. 

Sunt voci care spun că este un gest care denotă că școala este depășită de ce se întâmplă, că s-a pierdut autoritatea, că profesorii nu iau atitudine, că părinții încurajează comportamentele nepotrivite ale copiilor, că ne ducem pe apa sâmbetei cu totul, etc.

Nu mă voi poziționa acum de partea sau împotriva vreuneia dintre aceste voci.

Voi sublinia însă că Regulamentul școlar este un instrument care trebuie să aibă forță. Trebuie să reprezinte un cadru, nu o recomandare.

Nu spunem ,, Se recomandă ca elevii să nu aibă asupra lor cuțite sau droguri, pistoale sau iatagane! “

Trebuie să spunem ,, Este INTERZIS!” și SĂ FIE.

Trebuie să conștientizăm că regulamentul școlar trebuie să fie investit cu autoritate și să prevadă clar care este cadrul în care se desfășoară activitatea în incinta unităților de învățământ, și ce se întâmplă celor care nu respectă acest cadru. 

Orice se poate întâmpla câtă vreme privim în altă parte. 

Se poate ajunge la gesturi extreme în orice moment și pentru unii poate fi, cu adevărat, prea târziu. 

Școala nu este maidan.”.

După apariția mai multor acte de violență în școlile din România, Dumitru Tudosoiu a declarat pentru Adevărul că susține reintroducerea exmatriculării elevilor: „Părerea mea este că măsura exmatriculării a întărit toate măsurile din regulamentul școlilor, ar trebui reintrodusă. Nu se mai poate. Dacă nu luăm atitudine dură și fermă, aceste lucruri vor merge din ce în ce mai rău, cu violențe fizice și verbale, cu bullying, cu umilințe, ceea ce e anormal. Acei copii care comit asemenea fapte pleacă la școală nu ca să învețe, ci ca să lovească, să abuzeze de alți copii. Cred că e o responsabilitate mult mai mare în plan social și familial. Trebuie să vină și de acasă o mare parte din educație. Din punctul meu de vedere, atât exmatricularea, cât și alte măsuri care să sancționeze aceste fapte și comportamente deviante ale elevilor, trebuie să se regăsească în lege și în toate regulamentele de organizare și funcționare, atât ale școlilor, cât și ale elevilor. Trebuie să știe toți la ce se supun: ai lovit pe cineva, trebuie să răspunzi pe măsura vârsta pe care o ai. Însă nu putem să tolerăm și să lăsăm lucrurile așa. Soluția nu e să chemăm părinții la școală și să le facem observație. Eu militez pentru măsuri dure, pentru că altfel nu potolim această avalanșă de incidente din școlile din România”.

În luna iunie 2023, în cazul unei anchete dintr-o școală din Argeș, unde o profesoară de limba și literatura română care ocupa funcția de director a amenințat și agresat elevii, Inspectorul Școlar General, Dumitru Tudosoiu a declarat pentru PROTV: „Reacția domniei sale a fost de a întrerupe extinctorul respectiv, de a-l ciufuli și a-i administra o pedeapsă corporală, lucru cu care sunt în total dezacord, nu așa se face în școală, nu asta trebuie să-i învățăm pe copiii noștri”.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *