Află ce se întâmplă în educație în municipiul Iași!

Rețeaua școlară din municipiul Iași

În municipiul Iași, conform rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat care funcționează în anul școlar 2022-2023, sunt 110 de unități de învățământ de masă + special. Unele dintre acestea sunt structuri arondate, neavând personalitate juridică. În municipiul Iași sunt 44 de unități de învățământ particular, conform rețelei unităților de învățământ particular. Conform rețelei unităților pentru activități extrașcolare, în municipiul Iași sunt 4 unități (două cu personalitate juridică și două arondate). Unitățile cu personalitate juridică sunt Clubul Sportiv Școlar „Unirea” și Palatul Copiilor Iași. Unitățile arondate sunt Clubul  Sportiv Școlar Iași – secţie CSS și Clubul Sportiv Şcolar  „Anghel Saligny” Iași – secție CSS.

Solicitând informații de interes public de la Inspectoratul Școlar Județean Iași, am fost informați că în ultimii 5 ani, în municipiul Iași nu au existat unități de învățământ care să fie desființate din cauza scăderii numărului de copii/elevi.

Populația școlară în anul școlar 2022-2023

Accesând portalul Open Data al Primăriei Municipiului Iași, identificăm la Date statistice legate de învățământul din municipiul Iași fișierul „Populația școlară (2018-2023)” care prezintă informații cu privire la numărul de elevi și clase. Conform informațiilor oferite de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, în municipiul Iași, în anul școlar 2022-2023 au fost 54.101 elevi în învățământul de stat în 2.156 de clase. În învățământul antepreșcolar și preșcolar au fost 6.658 de copii în 291 de grupe. În învățământul primar au fost 13.593 de elevi în 552 de clase. În învățământul gimnazial au fost 12.499 de elevi în 507 de clase. În învățământul liceal au fost 17.602 de elevi în 649 de clase. În învățământul profesional au fost 2.070 de elevi în 101 de clase. În învățământul postliceal au fost 1.679 de elevi în 56 de clase.

Informații privind activitatea primarului municipiului Iași

Primăria Municipiului Iași este condusă de domnul primar Mihai Chirica. Acesta a fost membru în Partidul Social Democrat Iași din anul 2012. A ocupat funcția de consilier local municipal din partea Partidului Social Democrat Iași și viceprimar în perioada 2012-2016. Între anii 2013-2015 a fost președintele Organizației Municipale PSD Iași. În anul 2016 este ales primar al Municipiului Iași din partea Partidului Social Democrat Iași. Ajungând să se retragă din Partidul Social Democrat Iași, domnul Mihai Chirica este primar independent în perioada februarie 2018 – martie 2020. Din martie 2020, acesta devine membru al Partidului Național Liberal Iași, devenind prim-vicepreședinte al Organizației Județene PNL Iași. În august 2020 ocupă funcția de președinte al Organizației Municipale PNL Iași. La alegerile locale din anul 2020, domnul Mihai Chirica este ales din partea Partidului Național Liberal Iași primar al Municipiului Iași.

Mihai Chirica a absolvit în 1990 Colegiul Național Iași, specializarea matematică – fizică. Între 1990-1995 a fost student al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, studiind inginerie geologică și geofizică. Acesta obține diploma de inginer, fiind și șef de promoție. Între 1995-1996 și-a realizat studiile de master în cadrul aceleiași universități. Între 2005-2007, Mihai Chirica a luat parte la studii MBA, specialitatea management organizațional la Școala MBA – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Între 2006-2007 studiază la master, specialitatea inginerie geotehnică la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Chiar dacă în Curriculum Vitae este menționat că acesta s-a înscris la doctorat în anul 2007 la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, avându-l drept conducător științific pe prof. univ. dr. ing. Vasile Mușat, Mihai Chirica a fost exmatriculat pentru prima dată în anul 2013, deoarece nu și-a finalizat teza în termenul stabilit. În 2014 s-a reînscris la doctorat și în 2019 a primit o perioadă de grație pentru 3 ani, în loc de 2 ani cum stipulează legislația, conform ReporterIS.

Între iulie-septembrie 1995, Mihai Chirica a fost cercetător științific la Staţiunea de Cercetări „Stejarul” Piatra Neamț. Între iulie 1996-iunie 2002 a fost inginer la SC CONEST SA Iași. Între iunie-noiembrie 2002 a fost inspector în cadrul Direcției Tehnice, devenind ulterior directorul general al Direcției Tehnice și de Investiții în perioada noiembrie 2002-18 iunie 2012.

Conform declarației de interese completată pe 12 iunie 2023, Mihai Chirica este membru al Asociației Euromedical Recovery Iași, Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria – București, Asociației de părinți a Colegiului Național Iași, Camerei Mediatorilor Filiala Iași și Uniunii Evaluatorilor Autorizați din România.

Conform declarației de avere completată pe 12 iunie 2023, Mihai Chirica deține un teren agricol în localitatea Bârnova, județul Iași cu suprafața de 1.400 m², dobândit în anul 2004 prin contract de vânzare cumpărare. Tot un teren agricol este deținut de Mihai Chirica, dar în localitatea Neagra Șarului, județul Suceava, având suprafața de 4.200 m². Acesta l-a dobândit în anul 2008 prin contract de vânzare cumpărare. În municipiul Iași, Mihai Chirica deține 836 m² de teren intravilan. Acesta a fost cumpărat prin contract de vânzare cumpărare în anul 2019 și titular este fiul acestuia, Ștefan Chirica. Conform BZI, fiul acestuia avea vârsta de un an la momentul achiziției terenului localizat pe strada Manolache Drăghici, în zona restaurantului Bolta Rece.

Mihai Chirica are un apartament cu suprafața de 70 m² în Iași, dobândit prin contract de vânzare cumpărare în anul 2011. În declarația de avere mai este stipulat că soția lui, Cristina Chirica are un apartament de 72 m² în Iași, dobândit prin contract de vânzare cumpărare în anul 2012. Mihai Chirica mai are o casă de locuit în Iași, dobândită prin contract de vânzare cumpărare în anul 2019. Titularul casei cu suprafața de 136 m² este fiul lui, Ștefan, care ar fi fost reprezentat de bunica sa la notar, conform BZI.

La capitolul active financiare, Mihai Chirica a declarat un depozit bancar la banca Raiffeinsen deschis în anul 2012 cu valoarea la zi de 22.050 de lei și un cont curent la BRD deschis în anul 2019 cu valoarea la zi de 11.200 de lei. Mihai Chirica are o datorie la o persoană fizică din anul 2014, fiind scadent în anul 2023 cu valoarea de 100.000 de lei. La capitolul venituri, Mihai Chirica primește ca indemnizație de la Primăria Municipiului Iași venitul anual încasat de 167.162 de lei. Soția lui, Cristina Chirica primește de la SC LACTAHAN SRL din județul Neamț salariul în venitul anual încasat de 76.433 de lei. De asemenea, Mihai Chirica primește din chirii venitul anual încasat de 4.500 euro.

Cum se raportează Primăria la educația locală?

Din punct de vedere al activității instituției pe care o conduce Mihai Chirica, Primăria s-a implicat în mai multe proiecte și a sprijinit și alte organizații din domeniul educațional. În 12 august 2021, Primăria Municipiului Iași și Teach for Romania au organizat dezbaterea „Copiii de acasă ai diasporei”, un eveniment prin care reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Administrației Prezidențiale, ai Primăriei Municipiului Iași, ai Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, ai Senatului Romaniei, ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, parteneri de dialog social și organizații neguvernamentale s-au așezat la aceeași masă pentru a discuta problemele familiilor și ale copiilor și modalitatea prin care aceștia pot avea parte de o educație de calitate.

În 17 decembrie 2021, în sala „Vasile Pogor” din Primăria Municipiului Iași s-a desfășurat o activitate prin care s-au premiat profesorii din cadrul Centrului de Excelență Iași, respectiv s-au sărbătorit cei 20 de ani de existență ai CEX Iași. Evenimentul a fost organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.

La sfârșitul fiecărui an școlar, Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași premiază elevii din ciclul gimnazial care obțin media 10 la Evaluarea Națională și elevii din ciclul liceal care obțin media 10 la Bacalaureat.

Promisiuni din campania electorală

În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2020, Mihai Chirica a făcut mai multe promisiuni. Acesta a lansat o broșură electorală în care a prezentat ce demersuri vrea să realizeze în mai multe domenii, inclusiv în sectorul educațional și de tineret. Promisiunile lui Mihai Chirica din timpul campaniei pentru mandatul de primar 2020-2024 sunt:

„Vom consolida și reabilita întregul campus al monumentului istoric Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” (52.612.727,91 lei, din care 45.216.431 lei pentru clădirea liceului și 7.396.296,91 lei pentru clădirea cantinei).

Vom consolida și reabilita imobilul școlar al Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” (8.076.826 lei) și vom extinde Liceul „Miron Costin” cu un corp destinat școlii primare (5.001.195 lei).

Cu fonduri dintr-un împrumut contractat de la BERD sau cu fonduri europene prin Cadrul financiar multianual 2021 – 2027 și Mecanismul european de redresare și reziliență, vom face lucrări de reabilitare și eficientizare termică la 14 unități școlare, respectiv 23 de clădiri, cu o suprafață totală de 35.818,45 metri pătrați (24.000.000 lei). Unitățile de învățământ care vor fi reabilitate termic sunt: Grădinițele cu program normal nr. 11 și nr. 21; Grădinițele cu program prelungit nr. 9 și nr. 25; Școlile Gimnaziale „Alexandru Vlahuță”, „Elena Cuza” și „George Coșbuc”; Liceul Tehnologic „Petru Poni” și Liceul Teoretic „Waldorf”; Colegiile Tehnice „I. C. Ștefănescu”, „Dimitrie Leonida”, Transporturi și Construcții, Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu” și „Mihail Sturdza”.

Cu fonduri europene deja obținute vom construi două grădinițe noi, în Dacia și în Bucium. În ceea ce privește proiectul grădiniței din zona Dacia (7.952.864,61 lei), investiția va consta în ridicarea unui corp de clădire P+E cu o suprafață construită de 1.166,6 metri pătrați, o suprafață construită desfășurată de 2.375 metri pătrați și care va cuprinde 14 săli de grupă (280 de locuri). Grădinița cu program prelungit din cartierul Bucium (5.963.205,99 lei), în zona Școlii „Veronica Micle”, va consta într-un corp de clădire P+E, cu o suprafață construită desfășurată de 1.645 metri pătrați, cu nouă săli de grupă (180 de locuri). De asemenea, cu ajutorul unei noi finanțări europene, vom reabilita și moderniza Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 (5.830.917,69 lei), în cartierul Tătărași.

Vom reabilita clădirea fostei Policlinici cu plată de pe strada Codrescu, nr. 5 și o vom transforma în grădiniță cu opt săli de grupă (200 de locuri) (5.556.875,17 lei).

Cu ajutorul unei finanțări europene vom realiza, pe strada Sofia Nădejde, un „Proiect integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei” (16.846.646,85 lei). Proiectul prevede construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de sport cu peste 150 de locuri în tribună, de săli de IT și audiții muzicale, a unei biblioteci etc.

În cadrul unui alt proiect cu finanțare europeană, vom moderniza campusul școlar al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” (7.392.942,93 lei). Până la sfârșitul anului 2020 vom finaliza lucrările de modernizare, extindere și dotare de la Creșa nr. 1 (2.550.000,26 lei).

Cu fonduri de la bugetul local sau cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții, vom construi patru creșe noi care vor avea, în total, 22 de săli de grupă (550 de locuri pentru copii, în condiții normale: aleea Nicolina nr. 167 – Școala „Ion Neculce”, prin Școala „Gheorghe Ghibănescu” (șase săli de grupă, 4.452.869 lei), bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 39 – 45 (patru săli de grupă, 4.577.569 lei), șoseaua lași – Voinești, nr. 26 (opt săli de grupă, 9.062.237 lei) și strada Canta, nr. 52 (patru săli de grupă, 5.288.440 lei cu TVA).

În perioada imediat urmâtoare vom începe construirea unei săli de sport la Școala „Ion Creangă’’ (2.975.412 lei) și vom construi încă trei săli de sport la Școala Gimnazială „Nicolae lorga”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” și Școala Gimnazială „George Coșbuc”.

Vom finaliza programul de realizare de terenuri de sport în incinta a 17 unități de învățământ preuniversitar și începem un nou program, de modernizare sau amenajare a 21 de terenuri de sport (9.000.000 lei): Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Alexandru loan Cuza” (Corp A și Corp B), Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, Școala Gimnazială „George Călinescu”, Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Gimnazială „Ion Neculce”, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Școala Gimnazială „Vasile Conta”, Școala Gimnazială „Veronica Micle”, Școala Gimnazială „Ion Creangă” (Corp B – Școala Primară „Petru Poni) și Școala Primară „Gheorghe Asachi”.

Vom continua să asigurăm gratuitate în transportul public pentru elevii din Municipiul lași, precum și reduceri la bilete și abonamente pentru studenți, precum și pentru întregul personal din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar.

În perioada imediat următoare vom acorda burse pentru 14.058 de elevi ieșeni, în sumă totală de 8.577.820 lei, aceasta acoperind contravaloarea burselor aferente perioadei ianuarie – august 2020. Odată cu noul an școlar, 2020 – 2021, vom continua acest program și vom căuta soluții pentru creșterea sumei alocate de la an la an.

Pentru a veni în sprijinul profesorilor și elevilor ieșeni a căror activitate didactică normală a fost puternic afectată de măsurile dispuse în perioada de stare de urgență și, respectiv, de alertă generată de pandemia COVID-19, în perioada imediat următoare vom achiziționa 1.250 de sisteme digitale pentru centrele de educație online (7.500.000 lei), 3.000 de tablete destinate elevilor (2.800.000 lei, sumă care include și conectarea la Internet pe doi ani școlari) și 1.530.000 de măști chirurgicale pentru elevi (2.300.000 lei).

Toate acestea vor fi integrate, cu fonduri europene, într-o platformă educațională metropolitană – lași Metropolitan School – pentru o populație de 500.000 de locuitori (157.800.000 lei).

Vom finaliza preluarea complexului de la Ciric de la Ministerul Tineretului și Sportului și vom înființa Centrul pentru Educare și Recreere în perioada vacanțelor școlare „Tabăra Ciric”, cu o capacitate de minim 200 de locuri (24.200.000 lei).”.

Declarații despre educație

În timpul celor două mandate de primar al municipiului Iași, Mihai Chirica a făcut destul de multe declarații cu privire la situația educațională de la nivel local, dar și de la nivel central.

În 16 septembrie 2019 la deschiderea anului universitar Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Mihai Chirica a susținut mai multe declarații cu privire la educație. Acestea sunt „România este ţara cu cel mai mare absenteism şcolar din Europa. România este ţara cu cel mai mic procent de absolvenţi de studii superioare, România este ţara cu cel mai mare abandon şcolar.”, respectiv „Pesimism real, bazat pe cifrele reci, sintetice ale unei analize statistice asupra locului în care se află România în ceea ce priveşte cititul cărţilor. Probabil că dintre cititul în general, cititul în ghioc şi alte mijloace de chiromanţie au crescut foarte mult în România. Aşa este, domnule preşedinte al Senatului (Senatul universităţii – n.r.), aşa este starea naţiunii în momentul de faţă, şi aş completa, în acelaşi analize statistice pe care le-am scos din studiile Eurostat, dar şi din analizele făcute de noi, România în continuare se află pe ultimile poziţii în ceea ce priveşte educaţia”. Factual.ro a analizat declarațiile primarului, concluzionând că acestea sunt parțial adevărat, deoarece România chiar se află printre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește educația. Privind rata absolvenților de studii superioare, România se află pe ultimul loc, așa cum afirmă Factual.ro în urma analizei desfășurate. Factual.ro mai atrage atenția că este fals faptul că avem cea mai mare rată de abandon școlar timpuriu din Uniunea Europeană, bazându-se pe datele din anul 2018 și că nu există informații cu privire la absenteismul școlar, deoarece nu este un indicator pe care instituțiile europene îl analizează. Tot în cadrul discursului său, Mihai Chirica a făcut niște afirmații cu privire la studiile reprezentanților instituțiilor statului care sunt implicați în învățământ. „România are două instituţii care definesc statul de drept: Parlamentul şi Guvernul, cei care fac legi şi cei care trebuie să le aplice. Dacă cei care fac legi despre educaţie au furat studii, au furat doctorate, sunt agramaţi şi sunt puşi în măsură să răspundă nivelului de educaţie al acestui popor, oare ce pretenţii avem? Câţi dintre parlamentarii din 1990 încoace şi-au terminat bacalaureatul la 18 ani? Câţi dintre ei au terminat studiile universitare la 23 – 24 de ani? Câţi dintre cei care au terminat la 24 de ani le-au făcut la o universitate recunoscută măcar în topul primelor zece din România şi dinafara ţării? Câţi dintre cei care şi-au dat doctoratul l-au absolvit în una din aceste universităţi? Câţi dintre profesorii care au condus lucrările de doctorat pot spune cu mâna pe Biblie că a fost o lucrare cinstită? Trecând în revistă toate acestea putem trage o concluzie şi să vedem câte din legile care au vizat educaţia românilor de 30 de ani sunt cu adevărat necesare acestui stat şi care a fost rezultatul aplicării acestor legi”, a mai declarat primarul Mihai Chirica, conform Mediafax.

În 3 decembrie 2019, în urma publicării rezultatelor testelor PISA, Mihai Chirica a făcut un apel de urgență privind educația printr-o postare de pe pagina sa de Facebook: „Apel de urgență! 

Fără educație nu există nație!

După ce am afirmat de foarte multe ori că statul român și clasa politică fac tot mai puțin pentru școala românească, a venit rândul organismelor internaționale să scoată la iveală dezastrul din sistemul de învățământ. Faptul că România înregistrează cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la testele de evaluare internațională PISA, iar procentul de analfabetism funcțional a ajuns la circa 41%, în creștere față de 2015, mă sperie, dar mărturisesc că nu mai miră.

Oare ce l-ar mai motiva pe un profesor să facă performanță la catedră în condițiile în care statul îl umilește permanent, oferindu-i un salariu dezonorant și mai ales o pensie de mizerie? 

Știți oare că pensia unui profesor este mai mică decât a unui subofițer de secție de poliție?

S-a gândit careva dintre cei care au făcut legea salarizării unice că un profesor debutant are salariu la jumătate față de un zidar? 

Cum îl convingem să se facă profesor, dar mai ales, să devină unul foarte bun?

În condițiile în care educația este lipsită de performanță cu care ne obișnuisem, fiecare  ministru al educației din ultimii 30 de ani „reformează” doar modul în care se dau examenele, pentru a crește lipsa de predictibilitate a rezultatului, incoerența  programelor educaționale, o tulbure atmosferă care amestecă la nesfârșit epoci și curente fără a mai stimula o cunoaștere sistematică a universului și a lumii.

Oare ce l-ar mai motiva pe un elev să învețe cu sârguință atunci când descoperă că politica din România promovează nulitățile sale în funcțiile cele mai înalte, când societatea se „manelizează“ cu o viteză incredibilă, iar absența modelelor de urmat în viață a devenit deja o crunta realitate?

Oare ce l-ar mai motiva pe un părinte să lupte din răsputeri zi de zi pentru a-și trimite copilul la școală, atunci când știe că la finalizarea studiilor el va pleca la muncă în străinătate, pentru că în țara lui nu va găsi un loc de muncă remunerat decent și potrivit calificării sale? 

Ce ne poate motiva să continuăm atunci când copiii nostri vor munci pentru prosperitatea altui stat și pentru a plăti pensiile unor străini? 

Unde este domnul profesor Trandafir, unde este școlarul silitor și modest, dar mai ales unde este valoarea școlii românești de altădată?

Domnilor guvernanți, domnilor politicieni, luați măsuri urgente sau România nu va mai avea viitor!

Fără educație nu exista nație!”.

În declarațiile primarului Mihai Chirica nu lipsesc și gafele. De exemplu, în 2020, când acesta își prezentase candidatura pentru un nou mandat de primar, Mihai Chirica a declarat, conform Ziarul de Iași: „Vom continua proiectele noastre, să ne dezvoltăm, să promovăm un mediu curat, să aducem cât mai multe zâmbete pe fețele copiilor noștri, să le facem un sistem educativ de prim rang, iar analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru, ci dimpotrivă, să rămânem un exemplu pentru țară prin rezultatele pe care în patru ani le-am avut, an de an stând în topurile naționale cu copiii noștri”.

În octombrie 2021, Mihai Chirica a participat la ceremonia prin care s-au aniversat 161 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Discursul acestuia a cuprins ideea de a se decreta ziua respectică zi națională. Conform AGERPRES, Mihai Chirica a afirmat „Ţinând cont de această zi, ar trebui să se decreteze zi naţională a comunităţii academice din România, pentru că e ziua înfiinţării primei universităţi din România. Probabil că acest lucru va fi posibil la iniţiativa noastră sau a clasei politice, sau împreună vom reuşi să facem posibil şi acest lucru. Acest deziderat este susţinut şi de 161 de ani de activitate desfăşurată de UAIC, prima universitate recunoscută ca sacrificiu pe care moldovenii l-au făcut în sprijinul constituirii primului stat unitar România în 1859. Cred că Universitatea pentru noi rămâne depozitarul activităţii academice desfăşurate pe parcursul a aproape două secole şi rămâne depozitarul calităţii noastre ca oraş, ca regiune şi ca ţară. Aici s-au născut foarte multe lucruri care în cele mai multe rânduri au reprezentat puncte de referinţă pentru statul unitar român. De aici, de la această tribună, s-au clădit cele mai frumoase lucruri care au pornit din cele mai frumoase vise care s-au transformat în realitate. Suntem capitala istorică a României (…) şi asta şi datorită efortului necontenit pe care Universitatea l-a făcut”.

Conform unui articol publicat de Ziarul de Iași pe 19 ianuarie 2022, Mihai Chirica a făcut mai multe declarații cu privire la acuzațiile de plagiat ale fostului premier, Nicolae Ciucă. Primarul a ironizat munca de jurnalist a Emiliei Șercan, afirmând „Tanti Lenuţa din comuna Costuleni este extrem de afectată şi plânge în hohote că nu înţelege de ce în lucrarea de doctorat sunt nişte paragrafe preluate dintr-o altă lucrare de doctorat care vorbeşte de strategia de apărare a ţării”. Acesta a mai declarat faptul că nu a predat lucrările sale de doctorat pentru a nu fi subiect de campanie studiile sale de doctorat. „Cei care au analizat această lucrare dacă au înţeles măcar 10 la sută din conţinutul acelei lucrări… Eu, la nivelul meu intelectual, bănui că nu m-aş fi băgat chiar dacă am trecut un pic şi printr-un stagiu militar. Eu am două lucrări de doctorat terminate, am toate susţinerile, toate referatele, dar nu le-am predat. Nu am vrut să am temă de campanie doctoratul lui Chirica şi am abandonat şi a doua oară. O să fac doctoratul când mă las de politică şi o să trec în bibliografie pe cine vreau eu, de câte ori vreau eu, în toate solurile şi parasolurile unei teze”, a declarat Mihai Chirica.

În octombrie 2022, primarul Mihai Chirica printr-o scrisoare adresată directorilor unităților de învățământ preuniversitar a solicitat să se facă economii pentru a scădea consumul de energie electrică și termică. Conform G4Media.ro, acesta ar fi declarat în ședință de consiliu local că se vor organiza controale în școli pentru a se verifica dacă s-au luat măsurile și dacă facturile au ajuns să aibă un preț mai mic. Primarul Mihai Chirica a mai declarat „Rugămintea mea cea mai mare pe care am să o reiterez printr-o scrisoare către unitățile școlare, trebuie să începem să economisim și mai mult. Am văzut câteva aspecte care au apărut și în alte state europene, cum ar fi, de exemplu, utilizarea unităților școlare doar pentru școală. O să suspendăm sălile de sport în afara activității școlare și celelalte /săli/ pe care ei le mai închiriau, pentru că nu vor putea niciodată recupera din chirie cât costă încălzirea unei săli de sport sau cât costă încălzirea unor spații. Nu sunt deocamdată și nici nu întrevăd probleme în aprovizionare cu energie termică în unitățile școlare din municipiul Iași”.

În 12 aprilie 2023, Mihai Chirica a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a semnat o dispoziție prin care în cele 74 de unități de învățământ preuniversitar va fi repartizat câte un polițist. Acesta va avea rolul de a opri fenomene precum bullyingul, violenta, consumul de droguri sau alcool, absenteismul școlar. Primarul Mihai Chirica a reamintit cum înainte de 1990: „Am desemnat câte un poliţist pentru fiecare şcoală. Ca pe vremuri. Aşa cum era înainte de 1990: câte un poliţist desemnat pentru fiecare şcoală. Atunci când un elev are un număr nejustificat de absenţe, iar părinţii nu înţeleg să ia măsuri pentru a rezolva situaţia, directorii şcolilor pot sesiza direct poliţiştii locali, care vor lua legătura cu părinţii sau tutorii legali, pe care, în funcţie de situaţie, să îi amendeze potrivit legii”. Conform AGERPRES, acesta și-a manifestat îngrijorarea față de absenteismul școlar: „Sunt profund îngrijorat de fenomenul absenteismului şcolar în municipiul Iaşi, ca şi de mult prea numeroase cazuri petrecute în ultima vreme în ţară de consum şi trafic de droguri, de violenţă între elevi sau de agresiuni asupra cadrelor didactice. Toate aceste situaţii afectează nu numai performanţa şcolară a elevilor, ci şi siguranţa şi ordinea publică în comunitate”

Bugete alocate educației în 2020, 2021, 2022, 2023 (inclusiv ca procent din tot bugetul)

În Municipiul Iași, bugetul alocat pentru învățământ în anul 2020 a fost în suma de 146.325.170 lei, reprezentând 9,43% din buget. În anul 2021 suma a ajuns la 167.430.080 lei, reprezentând 9,17% din buget. În anul 2022 s-a alocat pentru învățământ suma de 229.151.280 lei, reprezentând 8,83% din buget. În anul 2023 bugetul alocat pentru învățământ a ajuns la suma de 245.449.350 lei, reprezentând din 9,82% din buget.

Proiecte importante începute/demarate: fonduri europene, PNDL, proiecte în parteneriat public-privat, colaborare cu ONG-urile din comunitate

Pentru a afla mai multe informații cu privire la proiectele realizate sau în curs de desfășurare, am trimis mai multe cereri în temeiul legii nr. 544/2001 Primăriei Municipiului Iași. Instituția ne-a informat în 18 august 2022 că următoarele proiecte FEN au fost realizate prin bugetul local:

  1. Achiziția de echipamente mobile IT pentru uz școlar – Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”;
  2. Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație Colegiului Național „Costache Negruzzi”;
  3. Achiziție de tablete școlare și echipamente electronice – Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”;
  4. Educație nonformală pentru sănătatea educației de mâine – Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”;
  5. Educație nonformală pentru sănătatea educației de mâine – Școala Gimnazială „Elena Cuza”;
  6. M.O.I.S.I.L. – Măsuri operative și igienice pentru siguranță în Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”;
  7. Învățământ sigur în cadrul Liceului Tehnologic „Petru Poni”;
  8. Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Primară „Gheorghe Asachi” în vederea gestionării crizei COVID 19;
  9. Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială „Elena Cuza” în vederea gestionării crizei COVID 19;
  10. Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială „Ion Ghica” în vederea gestionării crizei COVID 19;
  11. Consolidarea capacității unității de învățământ Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” în vederea gestionării crizei COVID 19;
  12. Înapoi la școală – Școala Gimnazială „Alecu Russo”;
  13. Sprijin pentru un viitor frumos – Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”;
  14. Soluții de facilitare a programelor de învățare la locul de muncă și a stagiilor de practică pentru elevi în calificări din sectoare economice cu potențial competitiv practic – Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”;
  15. Competențe readaptate la ocupațiile și nevoile din industriile competitive și elemente locale de educație pe domeniul medical PRACTmed – Școala Postliceală Sanitară;
  16. Creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor și ucenilor din învățământul secundar și terțiar nonuniversitar, cu accente pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCD – Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”;
  17. Educația pentru generația Z – Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”;
  18. Creșterea calității serviciilor educaționale inclusive prin sprijin ACTIV pentru prevenirea abandonului școlar – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”;
  19. Creșterea calității serviciilor educaționale inclusive prin sprijin ACTIV pentru prevenirea abandonului școlar – Liceul Tehnologic „Petru Poni”;
  20. Creșterea calității serviciilor educaționale inclusive prin sprijin ACTIV pentru prevenirea abandonului școlar – Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”;
  21. Educație nonformală în sistem outdoor – Colegiul Național „Vasile Alecsandri”;
  22. Educație nonformală în sistem outdoor – Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”;
  23. Educație nonformală în sistem outdoor – Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu”.

Ulterior, am trimis o nouă cerere Primăriei Municipiului Iași pentru a afla ce proiecte au mai fost realizate. În data de 4 august 2023, instituția ne-a informat că în municipiul Iași se implementează proiecte cu impact în sectorul educațional atât prin fonduri de la bugetul local, cât și prin diverse programe de finanțare. Acestea sunt proiectele implementate transmise:

  1. Reabilitare termină Școli – Municipiul Iași, județul Iași – Școala Gimnazială „Elena Cuza” Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 9.561.425,39 lei;
  2. Reabilitare energetică – Colegiul „Ioan C. Ștefănescu”, Corp C1, C8, C5, C6. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 33.639.288,17 lei;
  3. Reabilitare termică Școli – Municipiul Iași, Județul Iași – Școala Gimnazială „George Coșbuc” Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 9.016.184,96 lei;
  4. Reabilitare termică Școli – Municipiul Iași, județul Iași – Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 5.926.010,47 lei;
  5. Reabilitare termică Școli – Municipiul Iași, județul Iași – Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 5.870.413,24 lei;
  6. Reabilitare termică Școli – Municipiul Iași, județul Iași – Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 8.024.817,03 lei;
  7. Reabilitare energetică CORP C1 Clădire Grădiniță P.N. Nr. 15. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 1.907.363,03 lei;
  8. Reabilitare energetică CORP C1 Clădire Școală – Școala Primară „Petru Poni”, Strada Păcurari Nr. 112, din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” – școală și sală de sport. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta C5 – Valul renovării și a avut ca valoare 3.036,352,29 lei;
  9. Reabilitare energetică – CORP C1 CLĂDIRE CĂMIN Liceul tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 8.804.827,86 lei;
  10. Reabilitare energetică Corp Clădire Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 3.041.480,35 lei;
  11. Reabilitare energetică corp clădire C7 internat și corp de clădire C6 – cantina – CF 138575-C7 și CF 138575-C6 Colegiul Adamachi. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 9.975.024,54 lei;
  12. Liceul cu Program Sportiv Iași – corp clădire – C1 corp școala veche, Aleea Grigore Ghica Vodă nr. 28 cf 171171-C1 – Iași, județul Iași. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 3.185.821,79 lei;
  13. Colegiul Național M Eminescu – corp clădire – C1, C6, C4, C5 CF 155388. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 19.377.838,36 lei;
  14. Reabilitare energetică corp clădire școala Școala Gimnazială nr. 4 Ionel Teodoreanu. Proiectul a fost finanțat prin PNRR, componenta 5 – Valul renovării și a avut ca valoare 8.173.334,06 lei;
  15. Proiect integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul multifuncțional „Cicoarei” SMIS 127971. Proiectul a fost finanțat prin POR/192/4/3 și a avut ca valoare 16.846.645,85 lei;
  16. Reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 Iași SMIS 127504. Proiectul a fost finanțat prin POR/296/4/4/ și a avut ca valoare 11.027.779,75 lei;
  17. Modernizare campus școlar tehnic în Municipiul Iași – Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi SMIS 126440. Proiectul a fost finanțat prin POR/208/4/5 și a avut ca valoare 7.392.942,93 lei;
  18. Construcție de grădiniță în zona Bucium SMIS 126439. Proiectul a fost finanțat prin POR/296/4/4 și a avut ca valoare 5.963.205,99 lei;
  19. Construcție de grădiniță în zona Dacia SMIS 126438. Proiectul a fost finanțat prin POR/296/4/4 și a avut ca valoare 7.957.711,43 lei;
  20. Dotarea unităților de învățământ din Municipiul Iași cu echipamente de protecție de tip măști de protecție medicală pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV-2 SMIS 149484. Proiectul a fost finanțat prin POIM/964/10/1 și a avut ca valoare 235.958,44 lei.

Pe lângă investițiile menționate, Primăria Municipiului Iași a obținut finanțare pentru proiectul PNRR „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Iași”, respectiv 88.794.414,65 lei. De asemenea, am fost informați că mai sunt și alte proiecte implementate și în derulare precum cele de construire a sălilor de sport de la Școlile Gimnaziale „George Coșbuc”, „Alexandru Vlahuță”, „Nicolae Iorga”, „Titu Maiorescu”, cel de reabilitare a sălii de sport a Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”, cele de construire a terenurilor de sport în 21 de unități școlare, cele de proiectare și execuție bazine de înot la unități preșcolare și cel de reabilitare a clădirii sport și a sălii de sport a Liceului Tehnologic de Mecatronică și Automatizare.

Reprezentarea Primăriei/Consiliului Local în consiliile de administrație ale școlilor

În cadrul fiecărei unități de învățământ există un consiliu de administrație. În cadrul acestui organ de conducere al școlii sunt membri și reprezentanții Primăriei sau a Consiliului Local. Așadar, se conturează o relație instituțională dintre școli și administrația publică locală. Pentru anul școlar 2022-2023 s-a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 398 din 28 septembrie 2022 prin care au fost nominalizați reprezentanți ai Consiliului Local în unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular. Hotărârea a fost modificată de mai multe ori, deoarece au existat schimbări în cadrul anexelor care cuprind componența mai multor consilii de administrație ale școlilor din municipiul Iași.

Detalii despre creșele din municipiul Iași

Analizând situația creșelor din municipiul Iași, am observat adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 359 din 7 septembrie 2022 prin care s-a nominalizat domnul Marian Costel Dalban, consilier local din partea Partidului Social Democrat, reprezentantul Consiliului Local în cadrul Consiliului de Administrație al Direcției Creșe din municipiul Iași. Ulterior, denumirea direcției a fost modificată în Unitatea de Învățământ antepreșcolar a Municipiului Iași „Sfânta Maria” prin Hotărârea Consiliului Local nr. 399 din 30 septembrie 2022. De asemenea, Consiliul Local adoptă o nouă hotărâre, Hotărârea 413 din 13 octombrie 2022 privind aprobarea schimbării denumirii unității de învățământ din „Direcția Creșe” în „Creșa Municipiului Iași „Sfânta Maria”, precum și aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare.

Creșa Municipiului Iași „Sfânta Maria” este o unitate de învățământ pentru educație timpurie aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Iași. Activitatea de educație timpurie este coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar Județean Iași, iar coordonarea și controlul activității creșei municipale sunt asigurate de Consiliul Local și de către domnul primar al municipiului Iași, Mihai Chirica. Unitatea de învățământ asigură de luni până vineri, în intervalul orar 06:00-18:00 servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere a copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, având o capacitate totală de 1.122 locuri.

Creșele care fac parte din structura funcțională a Creșei Municipiului Iași „Sfânta Maria” sunt:

  1. Creșa Universul copiilor (Creșa nr. 1);
  2. Creșa Curcubeul veseliei (Creșa nr. 2);
  3. Creșa Clopoțelul magic (Creșa nr. 6);
  4. Creșa Poienița însorită (Creșa nr. 8);
  5. Creșa Voiniceii (Creșa nr. 9);
  6. Creșa Piticii năzdrăvani (Creșa nr. 10);
  7. Creșa Primii pași (Creșa nr. 14);
  8. Creșa Fluturașii veseli (Creșa nr. 15);
  9. Creșa Piticot (Creșa nr. 19);
  10. Creșa Năzdăvanii veseli (Creșa nr. 24);
  11. Creșa Steluța fermecată (Creșa nr. 25);
  12. Creșa Municipală.

Cine asigură paza în acele școli? Primăria/altă entitate?

Pentru a afla mai multe informații cu privire la asigurarea pazei în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Iași, am trimis o cerere în temeiul legii 544/2001. Astfel, primăria ne-a informat că repartizează fiecarei unități de învățământ preuniversitar credite bugetare aprobate. Așadar, școlile, în calitate de ordonator terțiar de credite pot utiliza creditele numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc. Conform răspunsului primit de la Primăria Municipiului Iași, unitățile de învățământ preuniversitar au asigurată paza prin contracte de prestări servicii (încheiate la nivelul unității de învățământ), sisteme de supraveghere video etc.

Am mai fost informați că Poliția Locală nu asigură servicii de pază și protecție pentru școlile de pe raza municipiului. În conformitate cu prevederile Legii 155/2010 – Legea Poliției Locale, structurile de ordine publică din cadrul Poliției Locale mențin ordinea publică în imediata apropriere a unităților de învățământ publice. La începutul fiecărul an școlar se întocmește un plan de măsuri. Măsurile de siguranță care au fost implementate în anul școlar 2022-2023 au avut la bază prevederile legale și experiența acumulată din anii anteriori, vizând așteptările cetățenilor. Acestea au fost:

  • Cunoașterea situației operative din preajma unităților de învățământ cu privire la riscurile existente sau cele care pot apărea în legătură cu siguranța elevilor pe timpul deplasării către școală sau către domiciliu sau pe perioada prezenței acestora pe terenurile de joacă ale unităților de învățământ, în parcuri sau cu ocazia unor manifestări publice unde participă elevii;
  • Prevenirea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar și a consumului de dorguri în cooperare cu cadrele didactice ale unităților de învățământ și de reintegrare socială și Centrul de Evaluare Psihologică și Consiliere Antidrog Iași.

Primăria ne-a mai informat faptul că în anul școlar 2022-2023, conform Protocolului de cooperare cu Poliția Municipiului Iași, au fost repartizare un număr de 20 de unități de învățământ Poliției Locale, iar dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost adoptat permanent în funcție de programul de funcționare a școlilor, de vacanțe, de manifestări publice în care sunt angrenați elevii, astfel încât aceștia să se afle în siguranță.

Au existat controverse/abuzuri din partea administrației publice locale în ceea ce privește comunitatea școlară?

În municipiul Iași, indiferența continuă a administrației publice locale față de starea Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” a dus în 23 martie 2023 la organizarea unui protest cu peste 500 de elevi, părinți și profesori participanți. În urma cutremurelor din țară, instituția a fost închisă pe motiv seismic și elevii au fost mutați în alte școli din oraș. În timpul manifestației s-au desfășurat discuții în interiorul primăriei între doamna inspector școlar general, Luciana Antoci, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica și organizatorii protestului. Conform unui articol publicat de Digi 24, Mihai Chirica a declarat la acel moment: „Am luat act de propunerea părinţilor şi elevilor Colegiului şi încercăm să găsim cea mai bună soluţie care să satisfacă cerinţele lor. Practic, în zilele următoare, împreună cu conducerea şcolii şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, vom căuta ca în perimetrul Colegiului să identificăm un spaţiu pentru amenajarea unei construcţii temporare şi vom căuta pe piaţă, prin procedură publică, un furnizor pentru astfel de servicii. Sunt soluţii aplicate cu succes şi în alte oraşe din România şi ne vom ocupa cu prioritate de acest proiect. Practic, satisfacem cele două solicitări ale părinţilor şi elevilor: să înveţe dimineaţa şi să înveţe în Copou, în acelaşi spaţiu. Este o soluţie rezonabilă, întrucât nu încarcă nici activitatea altor unităţi de învăţământ. Este şi o soluţie scumpă, dar, aşa cum am demonstrat întotdeauna, pentru mine, ca primar, şcoala are prioritate. În aceeaşi ordine de idei, cer ajutor şi fac un apel la instituţiile abilitate în emiterea avizelor de funcţionare a unei astfel de construcţii să fie alături de noi pentru materializarea unui astfel de proiect”. Ulterior, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a inclus Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

Conform Ziarul de Iași, senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă ar fi discutat cu unii profesori din cadrul instituției de învățământ. Aceasta susține că „nimeni nu ştia de încadrarea de risc I seismic”. De asemenea, doamna Șoșoacă a mai declarat „Nimeni nu înţelege de ce până acum nimeni nu a fost îngrijorat de soarta elevilor, dacă această clădire este atât de şubredă, mai ales că nici nu purta amprenta vreunei buline, conform legii”. În urma sesizărilor senatoarei, Comisia de petiții și abuzuri din cadrul Senatului a încercat să-l audieze pe primarul Mihai Chirica cu privire la situația Colegiuli Național Pedagogic „Vasile Lupu”. În adresa trimisă primarului se prezintă solicitările comisiei din Senat: „Membrii Comisiei vă solicită să ne transmiteţi cu celeritate actele sau hotărârea în virtuatea cărora aţi decis închiderea Colegiului şi mutarea elevilor şi a cadrelor didactice în alte locaţii. Comisia vă mai solicită să ne precizaţi când a fost expertizată seismic clădirea colegiului şi în ce clasă de risc seimic a fost încadrată. Vă rugăm să ne transmiteţi în copie, expertiza şi actul legal prin care a fost încadrată clădirea în clasa de risc seismic”.

În 21 iulie, viceprimarul Daniel Juravle a scris într-o postare de pe pagina sa de Facebook că a semnat autorizația de construire pentru Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu”. Acesta a afirmat „Printre activitățile de azi, una m-a bucurat în mod deosebit. Liceul și cantina Colegiului Pedagogic vor fi reabilitate. Nu, nu e doar pe hârtie. Hârtia asta, în mod deosebit, va produce efecte și, sper eu, că le vom vedea curând.”.

În timpul ședinței ordinare a Consiliului Local din data de 31 iulie 2023, consilierul local din partea Partidului Social Democrat, Costel Marian Dalban a declarat „Au trecut mai bine de 4 luni de când un grup de elevi au iesit in stradă pentru a cere educație în siguranță. Care este stadiul reabilitării școlii? Aș vrea să știu care este situația dacă s-a finalizat. De pe data de 11 septembrie părinţii au o întrebare, unde încep aceşti copii şcoala?”. La întrebările adresate de către consilier, viceprimarul Daniel Juravle a răspuns „Despre Vasile Lupu, birocratic noi am ajuns la statusul în care am semnat şi autorizația de construire, banii sunt. Nu pot aproxima un timp, nu ştiu constructorul și proiectantul ce vor decide. Noi avem un reprezentant al primăriei care ţine aproape cu cei de la Colegiul Pedagogic. S-a ajuns la concluzia că trebuie neapărat ca elevii să rămână şi să înveţe în zona colegiului, de aici şi decizia privind acele containere”.

Acordarea facilităților de transport în municipiul Iași

Elevii care au domiciliul în municipiul Iași beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport. De asemenea, elevii au posibilitatea prin aplicatia 24pay să cumpere abonamente lunare gratuite dacă dețin un cont pe platforma www.sctpiasi.ro/elevi. Elevii care nu locuiesc, dar sunt sunt școlarizați în municipiul Iași sunt navetiști și li se acordă sume forfetare lunare pentru cheltuielile de transport.

Acordarea burselor pentru elevi în municipiul Iași

Printre numeroasele drepturi pe care elevii le au se numără și cel la burse. Pentru a verifica dacă acestea sunt acordate în conformitate cu prevederile în vigoare, am solicitat Primăriei Municipiului Iași hotărârile Consiliului Local din 2023, 2022, 2021 și 2020 privind numărul și cuantumurile burselor.

În anul școlar 2019-2020, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 42/21.02.2020, s-a aprobat un buget alocat sustinerii burselor în cuantum de 10.000,00 mii lei și un număr de 14058 de burse. Pentru bursele de performanță, elevii primeau lunar 130 lei. Elevii cu media 10 primeau burse de merit cu cuantumul lunar de 110 lei. Elevii cu media mai mică decât 10 primeau burse de merit în valoare de 100 lei. Bursele de studiu au avut cuantumul lunar de 90 lei, iar cele de ajutor social 85 de lei. În hotărâre se menționează la articolul 4, alineatul (1) faptul că „Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administrație a unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.”. La alineatul (2) se remarcă existența a unor criterii minimale de acordare a burselor „nota 10 la purtare și prezența integrală la cursuri, cu excepția situațiilor motivate prin certificate medicale și alte scutiri.”. La articolul 5 observăm că bursele au fost acordate în acel an școlar sub formă de tichete valorice cu valabilitate de un an de an de la data eliberării. Acestea nu puteau fi utilizate pentru a cumpăra produse alcoolice și tutun și nici nu puteau fi transformate în bani. Ulterior, Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 382/09.10.2020 prin care a modificat Hotărârea Consiliului Local nr. 42/21.02.2020. Modificările aduse au cuprins actualizarea anexei 1 care cuprindea numărul și tipul de burse care se acorda pentru fiecare unitate școlară.

Pentru anul școlar 2020-2021 s-a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 34/15.02.2021 care a prevăzut că fiecare elev cu bursă de perfomanță, de merit, de studiu și de ajutor primește cuantumul lunar de 100 lei.

Primăria nu a furnizat informații în răspunsul oferit cu privire la vreo hotărâre adoptată privind bursele școlare acordate în anul școlar 2021-2022. Pentru anul școlar 2022-2023 s-a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 71/27.02.2023. Astfel, s-a aprobat acordarea unui număr maxim de 12.747 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Iași. Au fost aprobate 261 de burse de performanță, 7.577 de burse de merit, 1.420 de burse de studiu și 3.489 de burse de ajutor social. Cuantumul burselor este cel prevăzut și în Hotărârea Guvernului nr. 1.138/2022: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 de lei pentru bursa de merit, 180 de lei pentru bursa de studiu și 200 de lei pentru bursa de ajutor social.

Activități extrașcolare

Pentru a afla mai multe informații cu privire la asigurarea activităților extrașcolare pentru copiii și tinerii din municipiul Iași, am solicitat Inspectoratului Școlar Județean Iași să ne transmită demersurile realizate. Așadar, am fost informați că ISJ Iași a diversificat paleta de activități educative și extracurriculare, constituind pe baza intențiilor unităților de învățământ preuniversitar, Oferta județeană a activităților extrașcolare a Inspectoratului Școlar Județean Iași. Pentru domeniile și ariile de interes precum educație financiară, educație pentru sănătate, educație juridică, educație pentru mediu, educație antreprenorială etc, ISJ Iași a inițiat activități, parteneriate și proiecte educaționale.

Inspectoratul ne-a mai informat că au eficientizat demersul educativ oferit de Palatul Copiilor Iași prin îmbinarea activității de masă cu cea de performanță, popularizarea în școli a specificului fiecărui cerc, stabilirea ofertei în funcție de interesul elevilor, organizarea cluburilor de vacanță/a școlilor de vară, participarea la concursuri județene, interjudețene și naționale. ISJ Iași a diseminat experiențele de succes identificate în școlile care au avut asemenea experiențe. De asemenea, instituția a consiliat cadrele didactice pentru crearea cadrului optim desfășurării activității consiliului elevilor și au inițiat activitățile comune cu acesta. Au fost derulate parteneriate educaționale interne și internaționale, cu autoritățile locale și cu diverși factori educaționali și organizații neguvernamentale. ISJ Iași a informat periodic persoanele interesate cu privire la activitățile desfășurate prin intermediul canalelor oficiale de comunicare, comunicate de presă, interviuri etc.

Activitatea Clubului Sportiv Școlar „Unirea” Iași și bugetul acordat acestuia

În municipiul Iași își desfășoară activitatea Clubul Sportiv Școlar „Unirea” Iași în calitate de unitate sportivă școlară, cu activitate extrașcolară, subordonată didactic si financiar M.E.C. În anul 1968 s-a înființat Școala sportivă pentru elevii școlilor profesionale și liceelor de specialitate. Denumirea unității sportive școlare a suferit mai multe modificări. Între 1968-1969 a fost denumită Școala Sportivă Energia. Între 1968-1979 a fost denumită Școala Sportivă Unirea, iar din 1979 până în prezent se numește Clubul Sportiv Școlar „Unirea”. Ramurile sportive în cadrul cărora cei interesați pot participa sunt: atletism, baschet, box, canotaj, fotbal, gimnastică ritmică, handbal, judo, lupte, rugby, scrimă, tenis, tir cu arcul și volei. Mai multe informații privind activitatea clubului se pot regăsi aici. Conform unui articol publicat de Ziarul de Iași în 23 februarie 2023, Clubul Sportiv Școlar „Unirea” a primit 100.000 lei. 

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *