Află ce proiecte au dezbătut deputații din Comisia pentru învățământ săptămâna aceasta

Pe 4 octombrie 2022, deputații din Comisia pentru învățământ s-au întâlnit în ședință pentru a dezbate 5 proiecte de lege.

Primul punct pe ordinea de zi vizează proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență 100/2022 privind implementarea Planului național de măsuri cu privire la protecția și incluziunea persoanelor strămutate din Ucraina, beneficiare de protecție temporară în România. Comisia pentru învățământ a primit acest proiect spre avizare în procedură de urgență și a hotărât în unanimitate să emită un aviz favorabil. OUG 100/2022 prevede protecția persoanelor strămutate și în domeniul educației, promovând la punctul 5 continuarea studiilor elevilor și studenților ucrainieni beneficiari de protecție temporară în România, respectiv asigurarea resurselor necesare procesului de predare-învățare.

Al doilea punct pe ordinea de zi a fost Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2022 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a reducerilor și corecturilor determinate de abaterile de la legislația din domeniul achizițiilor publice. Comisia, cu 19 voturi pentru și 3 abțineri, a hotărât să emită aviz favorabil asupra proiectului de lege menționat. Această ordonanță vine în urma observării riscului de neimplementare a proiectelor cu finanțare europeană din cauza imposibilității cofinanțării, respectiv întârzierile apărute în urmă acestor corecții financiare. Prevederile ordonanței se aplică numai procedurilor de achiziție publică demarate înainte de dată de 26 martie 2021, având în vedere programul Operațional Regional 2014-2020.

Al treilea punct pe ordinea de zi a fost Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune. Ordonanța de urgență prezintă în expunerea de motive necesitatea și urgența implementării, având în vedere contextul creșterii prețurilor la toate categoriile de produse și servicii. Astfel, venitul minim garantat și alocația pentru familie reglementate în legea citată mai sus nu mai corespund realității economice, iar ordonanța prevede acordarea unor ajutoare de urgență pentru categoriile cele mai vulnerabile de persoane. Comisia, cu 19 voturi pentru și 3 abțineri, a hotărât să emită aviz favorabil asupra proiectului de Lege.

Al patrulea punct pe ordinea de zi este Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118/2022 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară. Comisia, cu 19 voturi pentru și 3 voturi împotrivă, a hotărât să emită aviz favorabil asupra proiectului de Lege menționat.

Al cincilea punct pe ordinea de zi a fost propunerea legislativă inițiată de USR pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere. Această modificare caută să elimine disfuncționalitățile de organizare și de desfășurare a examenului de certificare și de atestare profesională, respectiv pentru dobândirea permisului de conducere. Comisia, cu 18 voturi pentru și 4 voturi împotrivă, a hotărât să emită un aviz negativ de această dată.

Analiză realizată de Delia Corbu

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *