Săptămâna aceasta, deputații din Comisia pentru învățământ s-au întrunit pentru a dezbate mai multe inițiative legislative cu impact în sistemul educațional. Să aflăm care au fost acelea!
I
Primul punct de pe ordinea de zi a vizat un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2022 privind modificarea Legii nr. 96/2006 din domeniul sănătății.
În cadrul ordonanței se prevăd modificări în ceea ce privește nivelul educațional necesar pentru ocuparea funcțiilor de management din domeniul medical dar și unele modificări asupra instituțiilor INMSS (Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate) sau SNSPMPDSB (Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București).
În prezent, propunerea a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, Consiliului Economic și Social, Comisiei pentru știință și tehnologie și Comisiei pentru muncă și protecție socială. A trecut de Senat și se află în Camera Deputaților, cameră decizională.
II
GRĂDINIȚE DIN PNNR ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL
Al doilea punct de pe ordinea de zi a fost un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 128/2022 privind modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011.
Ordonanța are următoarele prevederi:
- Posibilitatea construirii de grădinițe ori creșe cu finanțare din PNNR în localitățile care duc lipsă (se prevede construcția a 412 de astfel de instituții);
- Posibilitatea unor unități de învățământ acreditate să organizeze, împreună cu operatori economici, învățământ superior dual. În cadrul învățământului dual responsabilitățile cu privire la învățare, predare și evaluare sunt împărțite între instituție și operatorul economic;
- Posibilitatea unităților de învățământ de a înființa singure societăți comerciale, fundații ori asociații cu condiția ca acestea să ajute la creșterea performanței școlii;
- Modificări asupra curriculumului din învățământul superior dual, care conține atât activități teoretice cât și practice.
Proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului. Momentan, proiectul se află în Camera Deputaților, primă cameră sesizată.
III
DEPOLITIZAREA CONDUCERII ȘCOLILOR
Al treilea punct de pe ordinea de zi a fost o propunere legislativă inițiată de 17 parlamentari de la USR PLUS, care dorește modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011 prin depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ. Conform propunerii, persoanelor din conducerea instituțiilor școlare și inspectoratelor li se interzice ocuparea statutului de membru în conducerea teritorială a unui partid.
Propunerea a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ. Pe de altă parte, a primit aviz negativ de la următoarele:
- Comisia pentru muncă și protecție socială;
- Consiliul Economic și Social, care a invocat în motivarea deciziei încălcarea Constituției prin interzicerea afilierii la un partid politic a personalului din învățământ;
- Guvernul, care nu susține extinderea interdicției. În prezent, persoanelor din conducerea instituțiilor din învățământ le este interzis să ocupe funcțiile de președinte ori vicepreședinte într-un partid politic.
Propunerea se află momentan în Camera Deputaților, primă cameră sesizată. Comisia pentru învățământ a decis acordarea unui raport de respingere pentru această inițiativă legislativă, motivele invocate fiind încălcarea Constituției și a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
IV
ATRIBUȚII NOI PENTRU ȘCOLIILE SPECIALE
Al patrulea punct de pe ordinea de zi este o altă propunere legislativă inițiată de 15 parlamentari USR PLUS, prin care se dorește modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, astfel încât școlile pentru copii cu nevoi speciale să aibă atribuții noi, printre care să ofere consultanță și resurse pentru elevii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă.
Propunerea a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, Comisiei pentru drepturile omului și Comisiei pentru sănătate și familie.
Consiliului Economic și Social și Guvernul au avizat nefavorabil propunerea, invocând lipsa de detalii cu privire la modalitatea de implementare și a resurselor necesare.
Propunerea se află momentan în Camera Deputaților, primă cameră sesizată. Comisia pentru învățământ a acordat raport de respingere pentru această propunere.
Analiză realizată de Eduard Lupșescu, editorialist în cadrul Monitorului Educației din România

Sunt un elev pasionat de domeniul politicii, economiei și filosofiei. Arta scrierii, alături de documentarea ce necesită acesteia, îmi satisface acea parte a spiritului căreia doresc să îi ofer cea mai mare atenție, și anume gândirea. Să cercetez atent noile modificări din sistemul de educație, aflarea de informații despre politicienii care ne reprezintă pe noi, elevii, iar mai apoi sa redactez articole și sinteze, consider ca este un aspect care lipsește din viața mea în prezent și m-aș bucura să îl dobândesc.