Niciodată n-am simțit că știu destul încât să am o părere despre orice subiect. Într-un efort continuu de a nu fi ipocrită, de a nu fi corectată de oamenii care chiar știu ce se întâmplă în jurul lor, am tăcut. Cu siguranță că nu sunt singura care a trăit asta.
În lumea de azi în care orice informație este la câteva secunde depărtare, a nu avea certitudini pare o infracțiune. Se simte ca ceva infam, care ți-ar atrage o moarte socială dacă greșești ceva considerat simplu. Dar am descoperit două lucruri recent, care mi-au schimbat perspectiva.
Primul și cel mai important este că parcurgerea etapelor învățării este extrem de satisfăcătoare. Câteodată, firea noastră autosuficientă ne ține în jos, la nivelul la care am ajuns să ne recunoaștem, deoarece este mai ușor să numești stagnarea o „acceptare de sine”. Totuși, această observație nu se caută a fi ofensatoare pentru cei care nu se informează, ci să fie un apel de trezire: orice căutare te învață ceva.
Este imposibil ca tu, om al secolului al XXI-lea, să cauți pe internet despre educație, și să nu găsești un număr aiuritor de surse de informație despre căutarea ta. Aici, din nou, intervine fenomenul stagnării, când o știre formulată în termeni prea tehnici îți înfiripă un sentiment de frustrare și închizi ofticat browserul. Am pățit asta 20 de ani din viață.
Dar acum, domeniul politic nu mai este ceva ezoteric, ceva pentru care trebuie să știi parola în latină și anumite cuvinte tehnico-juridice pentru a înțelege ce vor oamenii aceia să spună. Prin proiecte precum „Monitorul Educației – extemporal parlamentar”, se caută apropierea fiecărui om de scena politică prin informații punctuale, cu subiect și predicat, clare, cu context și precizie.
Al doilea lucru pe care l-am învățat a fost că sentimentul acela de frustrare și de neajuns, care nu mă lasă să-mi spun punctul de vedere, necesită doar o schimbare de perspectivă.
Am fost la trainingul organizat de acest proiect în care am avut ocazia de a asculta mai mulți speakeri vorbind despre domeniul educației. Eu, studentă în anul I la drept, care a mai aflat recent despre cum funcționează lumea asta, iar simțeam că nu sunt destul de informată încât să întreb ceva sau să îmi spun punctul de vedere. Dar noroc că suntem o echipă de oameni pasionați și insistenți, echipa care nu m-a lăsat să plec nevorbită. Odată ce am început să pun întrebări, să ascult ce ziceau acei oameni fără a testa cât știu eu din ceea ce zic ei și doar preluând acea informație că fiind în totalitate nouă, atunci am înțeles.
Problema nu dispare odată ce cunoști. Nu există un moment în care ai totul pus la punct și în care poți să începi să te implici, pentru că doar atunci nu ai fi ipocrit. Implicarea nu cere experți, nu cere cetățeni politologi, ci te cere pe tine: cel care a aflat că s-a adoptat tacit o lege interesantă și care le-a spus și prietenilor lui. Cea care a auzit de ceea ce a declarat ministrul ieri în legătură cu anul școlar și care a explicat colegilor ce și cum.
Simplă informare este esențială pentru a deveni un om implicat. De aceea, un articol care pune în context problema mare de azi sau care explică ce s-a întâmplat ieri în Parlament ar putea fi portița spre conversații mai mari, care să schimbe ceva.
Noroc de voi că fix asta facem noi la „Monitorul Educației – extemporal parlamentar”.
Delia Miruna Corbu are 19 ani, vine din București și este studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității București.
„Am fost martora unor nedreptăți din sistemul de învățământ, niște erori umane, dar, însă, inacceptabile în situația actuală. Prin acest demers, caut să informez tinerii intr-un limbaj adecvat conștiințelor in formare pe care aceștia, desigur, inclusiv eu, le posedă.”
